Ripensia și UTA BD au plătit SCUMP încălcarea regulamentelor în Cupa României....

Ripensia și UTA BD au plătit SCUMP încălcarea regulamentelor în Cupa României. Vezi sancțiunile dictate de FRF

1
DISTRIBUIȚI

ripensia csebes (4)

Parcursul frumos din competiția surprizelor s-a încheiat în cel mai urât mod posibil pentru FC Ripensia. Deși alături de UTA Bătrâna Doamnă timișorenii s-au impus pe teren în turul IV al Cupei României, ambele vestice au fost scoase din competiție de către FRF pentru că au efectuat câte patru schimbări în timpul jocurilor cu Vulturii Lugoj, respectiv FC Caransebeș.

Dacă pe ”gugulani” sancțiunea de a pierde la masa verde duelul din ”Ciarda Roșie” cu ”Ripi” nu îi afectează deloc după ce pe teren s-au făcut de râs, scor 1-6. Pentru roș-galbeni hotărârea Comisiei de Disciplină e una foarte dureroasă, mai ales că timișorenii sperau să ajungă să întâlnească din nou divizionare A în competiția KO.


Mai mult, tehnicianul Cosmin Stan a apelat la ultima modificare când era deja clar că echipa sa va învinge fără emoții. De altfel, echipa din Liga a IV-a Timiș mai speră la întoarcerea deciziei, una dintre obiecțiile din contestația pregătită fiind legată de regulamentul neclar.

Lovită de necunoașterea regulamentelor a fost și UTA BD. Arădenii au câștigat cu mari emoții în prelungiri jocul de la Lugoj cu Vulturii, în acest caz trupa lui Cosmin Petruescu e marea beneficiară a deciziilor FRF, ea urmând să evolueze în turul V. Spre deosebire de omologii săi, care au invocat diferite motive pentru efectuarea schimbării în plus, Adrian Miron, organizatorul de competiții al lugojenilor, și-a făcut datoria. În regulament se stipulează că în duelurile în care sunt implicate echipe de Liga 1 sau Liga 2, nu sunt permise mai mult de trei schimbări de jucători. Atât UTA BD, cât și FC Caransebeș, evoluează în eșalonul secund.

Iată mai jos textul sancțiunilor dictate de Comisia de Disciplină și Etică:

în baza art. 86/9/1 din RD se sancționează clubul ACS Uta Bătrâna Doamnă cu pierderea jocului prin fortfait

În baza art. 86/9/1 din RD se sancționează cluburile Ripensia Timișoara și FC Caransebeș 1913 cu pierderea jocului prin fortfait

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui observator Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.