BC Timișoara și-a subțiat lotul înainte de deplasarea la Galați. Cine a...

BC Timișoara și-a subțiat lotul înainte de deplasarea la Galați. Cine a mai plecat și cu cine se reîntâlnesc ”leii” în Moldova

0
DISTRIBUIȚI

Craiova  bct(8)

”Leii din Banat” au suferit o nouă pierdere în această săptămână. Un alt jucător din lista inițială de transferuri, Florin Popa, a ales să revină la Gaz Metan Mediaș din cauza nesiguranței financiare de la BC Timișoara. Alb-violeții pleacă astfel cu șansa a doua în meciul de mâine de pe terenul nou promovatei Phoenix Galați.

Galațiul pare la prima vedere printre puținele echipe căreia BCT îii poate crea reale probleme în această perioadă. Totuși, nou promovata Phoenix nu a pierdut clar jocurile de până acum iar în runda trecută a cedat greu în fief-ul Stelei, grupare care a impresionat deja în Europa.


Cu toate acestea speranța moare ultima în formația în care căpitanul Nenad Markovic pare să-și asume cele mai mari responsabilități. ”Leii” l-au pierdut însă și pe Florin Popa înainte de duelul de sâmbătă, ceea ce doar îngreunează misiunea pe Dunăre.

”Este o deplasare lungă, de 14 ore, la capătul căreia ne așteaptă o echipă foarte bună. Phoenix nu a apucat să-și arate adevărata valoare, pentru că a jucat cu echipe de top în primele trei etape. Chiar dacă au pierdut de fiecare dată, gălățenii au statistici bune și ne vor pune mari probleme, dar suntem pregătiți să-i înfruntăm. Vrem să fim solizi în apărare și plecând de acolo să obținem câț mai mult din acest meci”, a declarat Nenad Markovic din calitate de antrenor al ”leilor”.

Pentru bănățeni va fi și o reîntâlnire cu Milos Pesic, fosta vedetă de la Elba, jucător prezent anul trecut în lotul BCT-ului, e o piesă importantă a gazdelor. ”Vorbesc zilnic cu Milos Pesic, suntem prieteni foarte buni în afara terenului, dar sâmbătă vom uita acest lucru vreme de două ore. Vom fi parteneri de întrecere și cu siguranță fiecare dintre noi vrea să câștige”, a specificat ”Shone” Markovic.

Partida CS Phoenix Galați – BC Timișoara se dispută mâine, de la ora 18.00, în etapa a IV-a a Ligii Naționale. Până acum ambele formații au eșecuri pe linie în campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.