Aproximativ o sută de timişoreni au ieșit din nou în centrul orașului...

Aproximativ o sută de timişoreni au ieșit din nou în centrul orașului pentru victimele tragediei din Colectiv

0
DISTRIBUIȚI

comemorare1Duminică seara, timişorenii s-au adunat din nou în Piaţa Victoriei pentru a le aduce un ultim omagiu celor care au fost afectați de tragedia care a avut loc vineri, 30 octombrie, în clubul Colectiv din Capitală.

„Din respect pentru victimele nenorocirii din Colectiv, vom merge să aprindem o lumânare și să reflectăm – fiecare în felul său – asupra celor întâmplate. Vă rugăm pe toţi cei care veniţi să lăsaţi steaguri tricolore sau aievea, acasă. O lumânare e arhi-suficient. PS: Nu e paradă naţională, nici loc de dat check-in şi nici de făcut selfieuri”, au transmis organizatorii evenimentului prin intermediul reţelei de socializare Facebook.

Numărul celor prezenţi la faţa locului a fost de aproximativ o sută de oameni.


Printre cei veniți în centru s-au numărat şi o serie de muzicieni din Timişoara, printre care s-au numărat Petre Ionuţescu (Blazzaj), Radu Racz si Carina Dumitru (Phaser), Teodor Pop şi Mihai Moldoveanu (JazzyBIT). Timişorenii prezenţi au ţinut un moment de reculegere şi au aprins o lumânare.

„Sunt foarte afectat de tragedie. Am un prieten care e internat, a fost operat, e în stare destul de bună. Îi cunoşteam şi pe unii care nu mai sunt printre noi de la mai multe evenimente la care am participat mai ales în Bucureşti. Ce e mai rău, e că puteam fi oricare dintre noi acolo.. E foarte trist ce s-a intamplat si trebuie sa fie un mega semnal de alarma pe viitor. E mare păcat că doar atunci când apare o tragedie încep să se ia măsuri şi să se facă verificari amănunţite, când deja pentru unii e prea târziu. Sunt multe de schimbat. Puteam să fim noi acolo, tu, orice prieten sau cunoscut care vine la concerte… Michi (n.r. – muzicianul timişorean Mihai Moldoveanu) a fost la un pas să ajungă la acel concert, și-a schimbat planul în ultima clipă. Nici nu ştiu ce pot să mai spun… Sper sincer să fie un mega semnal de alarmă, mai ales pentru autorităţi“, ne-a declarat Teodor Pop.

Unul din participanţii la această comemorare a ţinut un moment de reculegere mai altfel, lansând 30 de bărcuţe fabricate din hârtie pe apă, pe Bega. „Una din victimele incendiului era o preietenă de-a mea din Bucureşti. Mi-am luat rămas bun de la fiecare dintre cele 30 de victime. Cele 30 de nume scrise pe bărcuţe puteau fi prietenii fiecăruia. Aş fi vrut să văd mai multă solidaritate din partea timişorenilor”, ne-a declarat Florin Arhire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.