Festivalul Internaţional de Teatru Clasic începe în acest weekend. Vezi programul complet

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic începe în acest weekend. Vezi programul complet

0
DISTRIBUIȚI

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic Arad ia starul sâmbătă și durează o săptămâmă. Ediția cu numărul XXI este pusă, spun organizatorii, sub egida unui aparent paradox: „o creaţie este clasică atunci când e modernă”!

Selecţionerul festivalului, criticul de teatru Maria Zărnescu, aduce pe scena teatrului arădean 13 producţii.

Mult zgomot pentru nimic. afisFestivalul debutează sâmbătă, 14 noiembrie cu premiera Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, „Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare, o comedie feerică în regia lui Alexander Hausvater. Va fi o adevărată iniţiere în universul regizorului, care, după cum el însuşi spunea în conferinţa de presă, speră că „intrând în sala de spectacol veţi avea parte de o oră de plăcere şi gândire şi, părăsind teatrul, puteţi schimba un singur lucru, puteţi ameliora ceva”. „Mult zgomot pentru nimic” îi aduce pe scenă pe Ovidiu Ghiniţă, Bogdan Costea, Zoltan Lovas, Andrei Elek, Ionel Bulbuc, Sorin Calotă, Dorina Darie-Peter, Mariana Tofan, Carmen Vlaga-Bogdan, Cecilia Lucanu-Donat, Roxana Sabău-Nica, Oltea Blaga, Angela Petrean-Varjasi, Carmen Butariu, Cosmin Blaga şi Oana Kun. Scenografia este semnată de Judit Dobre-Kothay, costumele sunt realizate de Carmencita Brojboiu, coregrafia şi mişcarea scenică îi aparţin Maurei Cosma, iar muzica lui Yves Chambelain.

La Arad ajung, în această perioadă, nume mari ale teatrului românesc, precum Ion Caramitru, Gigi Căciuleanu, Constantin Cojocaru, Alexandru Dabija, Dorina Lazăr, Maia Morgenstern, Şerban Pavlu sau Victor Rebengiuc.

Bilete la spectacolele din cadrul Festivalului găsiţi la casieria teatrului şi pe site-ul www.biletmaster.ro. Preţul biletelor variază în funcţie de locurile din sală: 50,50 de lei – parter, etajul I şi Sala Studio, 40.40 de lei – etajul II şi 20.20 de lei – etajul III.

Abonamentele sunt disponibile în număr limitat la preţul de 300 de lei şi vor fi valabile pentru cele 10 spectacole susţinute în Sala Mare.

PROGRAM

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

,,Mult zgomot pentru nimic” de William Shakespeare – PREMIERA
Regia: Alexander Hausvater

Duminică, 15 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

,,Omul din La Mancha” – un musical de Dale Wasserman
Regia: Korcsmáros György
Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Luni, 16 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare
„Vivaldi şi anotimpurile” – un spectacol de teatru coregrafic
Scenariul, regia şi coregrafia: Gigi Căciuleanu

Producător: Teatrul Naţional Târgu – Mureş

Luni, 16 noiembrie 2015 | Ora 20.30
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio

„Astă seară: Lola Blau” de Georg Kreisler

– spectacol în limba idiş, tradus în limba română
Regia: Alexandru Dabija

Producător: Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti

Marţi, 17 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Trei gemeni veneţieni” de Antonio Mattiuzz Collalto
Regia: Nona Ciobanu

Producător: Teatrul Mic Bucureşti

Miercuri, 18 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio

„20 de ani în Siberia” – monolog dramatic după cartea ,,20 de ani in Siberia.


Amintiri din viaţă” de Aniţa Nandriş – Cudla
Adaptarea, scenografia şi regia: Sorin Misirianţu

Producător: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Miercuri, 18 noiembrie 2015 | Ora 20.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Raţa Sălbatică” de Henrik Ibsen
Regia: Peter Kerek

Producător: Teatrul „L.S. Bulandra” Bucureşti

Joi, 19 noiembrie 2015 | Ora 18.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Vicleniile lui Scapino” de Molière

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

Joi, 19 noiembrie 2015 | Ora 20.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Studio

„Platonov” de A.P. Cehov

Regia: Andreea Vulpe

Producător: Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Vineri, 20 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Casanova ” după „Memoriile lui J.Casanova” de Seingalt, scrise de el însuşi
Regia: Dragoş Galgoţiu

Producător: Teatrul Odeon Bucureşti

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015 | Ora 18.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Vorbe, vorbe, vorbe…” – recital excepţional susţinut de Ion Caramitru, invitat special: violoncelistul Adrian Naidin

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015 | Ora 20.30

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Opera cerşetorilor” după textul omonim al lui John Gay – spectacol în limba maghiară, supratitrat în limba română

Regia: Kokan Mladenović

Producător: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Duminică, 22 noiembrie 2015 | Ora 19.00

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad | Sala Mare

„Beznă de mină” de Székely Csaba – spectacol în limba maghiară, supratitrat în limba română.

Regia: László Bérczes

Producător: Teatrul Naţional Pecs, Ungaria

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.