Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara şi cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, a întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat, în baza unui plan comun de menţinere şi asigurare a ordinii publice pe zona de frontieră, în județele Timiș și Caraș Severin.
”În conformitate cu acest plan comun, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş vor asigura ordinea şi liniştea publică în punctele de trecere a frontierei de stat şi vor acorda sprijin poliţiştilor de frontieră în funcţie de situaţiile care apar pe timpul executării misiunilor.
În acelaşi context, în data de 16.01.2016, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara au asigurat ordinea şi liniştea publică pe durata cercetărilor desfasurate ca urmare a depistării celor 60 de cetățeni străini, pe raza localităţii Comloşu Mic, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră și ai jandarmilor timișoreni.