Raport EXPLOZIV al Curții de Conturi după controlul la Horticultura SA. Cum...

Raport EXPLOZIV al Curții de Conturi după controlul la Horticultura SA. Cum au fost direcționați ILEGAL bani către ACS Poli şi cine-i liberalul care a primit favoruri financiare

2
DISTRIBUIȚI

 

intretinere spatii verzi la timisoara01jgp

Șapte nereguli au fost constatate la SC Horticultura SA, societate comercială în care acționar este Consiliului Local al Municipiului Timișoara, după ce auditorii independenți au efectuat un control de specialitate. Reprezentanții Curții de Conturi au formulat un raport în care constată, cum arătam, șapte nereguli, și impun măsuri.

Una din probleme este ”nestabilirea, neevidențierea, neurmărirea și neîncasarea veniturilor proprii” și are legătură cu două facturi în roșu emise în 31 decembrie 2014, una în valoare de 380.215,17 lei și alta de 344.954,10 lei, prin care s-au stornat servicii prestate în septembrie același an, ”fapt ce a cauzat o pierdere contabilă la nivelul entității pentru anul 2014 de 557.667 lei”, arată auditorii. Acesștia au mai stabilit că înregistrarea facturilor de stornare ”s-a făcut în baza unei hotărâri AGA nestatutare”.

Pe lângă că pierde bani, SC Horticultura SA nici nu se îngrijește să își încaseze toate drepturile cuvenite conform contractelor încheiate, contabilii societății nu calculează penalități și nici majorări pentru achitarea contractelor, în cazul a trei astfel de situații. Este favorizat, printre alții, un coleg de partid al primarului Nicolae Robu, liberalul Ovidiu Ciuhandu, fost PDL-ist, dar și o mare companie de telecomunicații, în cazul căreia în niciun caz nu se poate pune problema că nu ar avea resurse să plătească. ”Au fost încălcate prevederile contractului de închiriere nr 169/12.03.2009, încheiat între SC Horticultura SA în calitate de locator și SC Euro Voice SRL, în calitate de locatar – cap.


V – plata chiriei; contractul de închiriere nr. 542/ 19.07.2007, încheiat (…) cu SC Scalini SRL, în calitate de locatar, cap.V – plata chiriei; contractual de închiriere nr. 1157 / 20.11.2003, modificat prin actul adițional nr 12, încheiat de SC Horticultura SA (…) și SC Vodafone România SA (…)”, se arată în același document.

Că celor de la SC Horticultura SA nu le pasă de banii companiei se vede și în altă neregulă descoperită de auditorii independenți: ”justificarea trecerii pe costuri a creanțelor irecuperabile; cu prejudicierea bugetului prin pierderile patrimoniale provenite din neurmărirea veniturilor în termenele legale, ce a condus la scăderea din evidențele contabile ale societății a sumei de 35.497,63 lei reprezentând clienți prescriși”.

Cu toate acestea, cei de la SC Horiticultura SA au avut grijă să îi plătească directorului general în perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015 suma totală de 41.995 de lei, reprezentând ”plata concediului de odihnă neefectuat”, sumă pusă în plată nelegal, după cum au stabilit auditorii. Și directorul economic de la SC Horticultura SA și-a stabilit discreționar indemnizații și sporturi. ”Începând cu luna octombrie 2013 și până la data prezentei acțiuni, în statul de plată întocmit pentru conducerea exectivă (director general, director economic și director tehnic) la rubrica ”cumul” în cazul doamnei Brânzei Felicia – director economic – apar sume de bani la acest spor lunar, care cumulate reprezintă o sumă brută acordată nelegal în cuantum de 39.050 lei”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

Auditorii au descoperit și că SC Horticultura SA a sponsorizat echipa de suflet a primarului Nicolae Robu, respectiv ACS Poli Timișoara, cum suma de 70.000 de lei, încălcând prevederile contractelor de sponsorizare semnate în 6 februarie 2013, respectiv în data de 28 ianuarie 2015. Concret, SC Horticultura SA a sponsorizat ACS Poli cu 15.000 de euro, însă când a cerut oficialilor echipei documente justificative pentru cheltuirea banilor, așa cum era firesc, legal și stipulate în contract, nu a primit nimic, chestiune total nelegală, după cum arată și auditorii autorizați.

2 COMENTARII

  1. Nu pot sa cred,acolo lucrează fam. Iepan PDL IȘTI de frunte incompatibili de frunte acoperiți total de glorie politica ba cu Costi ba cu Vasile.Ce păzesc de ce nu au grija sa se fure științific cu mănuși de mătase nu așa ca țăranii nesătui.

Dă-i un răspuns lui dani Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.