Petre Grigoraș și-a prezentat planurile înainte de debutul cu Petrolul: ”Fără asta...

Petre Grigoraș și-a prezentat planurile înainte de debutul cu Petrolul: ”Fără asta nu puteam!”. Cum l-a contrazis pe Daniel Stanciu cu privire la înțelegerea cu ACS Poli FOTO

1
DISTRIBUIȚI

grigoras (1)

Noul tehnician al lui ACS Poli a fost prezentat oficial azi, cu puțin peste 24 de ore înaintea derby-ului suferinței cu Petrolul. Petre Grigoraș a spus că nu va face modificări radicale în ceea ce privește echipa pentru că timpul a fost foarte scurt. Fostul tehnician al lui ASA a ținut să clarifice și de ce nu a bătut palma din prima cu bănățenii: a cerut garanții financiare pentru plata salariilor jucătorilor.

Petre Grigoraș a sosit de vineri în Banat, dar a semnat oficial recent și a fost prezentat de Ioan Miculaș, numit președinte între timp la club. ”Nu cunoșteam foarte mult sau aproape deloc echipa, nu i-am urmărit special. Când nu eram antrenorul lor. E un moment delicat și pentru mine, e o situație grea, am riscat și am venit aici să încercăm să salvăm echipa. E un obiectiv realizabil, chiar dacă momentan suntem pe loc de retrogradare. Cu multă seriozitate și un pic de șansă putem să ne auzim și anul viitor tot ca echipă de Liga I”, a declarat Petre Grigoraș.

Antrenorul născut în județul Bacău s-a consultat și cu demisul Florin Marin: ”Am vorbit și cu fostul antrenor. Dumnealui are un merit dacă se va salva, pentru punctele realizate, am informații suficiente, Marian Dinu e secundul nou, ceilalți au rămas aici. Am primit informații multe de la fostul staff, am lucrat cu o parte din jucători. Melinte, Zicu, Elek, am lucrat în trecut, pe unii îi cunosc ca adversari. Mai sunt străini, dar nu e o mare problemă, grupul va dori mâine să câștige cu Petrolul. Va fi o revedere, își doresc să câștige au declarat lucrul acesta, pentru a se salva. Sper ca noi să fim cei castigatori”.

”Părerea domnului Stanciu”

Deși fostul manager sportiv a spus pentru PRESSALERT.ro că el s-a înțeles din prima cu ”Grig” și că factorii locali au stopat înețelegerea, tehnicianul l-a contrazis azi și a explicat de ce nu a putut veni inițial. ”E părerea domnului Stanciu, m-am inâlnit la Tg. Mureș cu el, eram de acord in prinicpiu, nu îmi făcuse oferta, când am discutat nu am putut fi convins să vin.


Am cerut câteva lucruri, ca atunci când voi fi instalat, echipa să primească o parte din restanțele financiare, chiar dacă nu la zi, că venirea mea nu ar fi însemnat nimic dacă nu îi stimulam puțin. Conducerea să acopere din datorii, de aceea când mi s-a spus că acest lucru nu se poate, am făcut drum întors 500 km. După două-trei zile m-a sunat domnul primar, mi-a promis că se vor rezolva. Chiar azi s-au rezolvat o parte din datorii. Azi și mâine iar, lucrurile vor intra în normalitate. Jucătorii sunt mai liniștiti deja”, a conchis Petre Grigoraș.

Antrenorul de 51 de ani a semnat până în vară deocamdată, dacă echipa se va salva probabil se va analiza o nouă ofertă. La ACS Poli a revenit și Mihai Alexandru pe postul de preparator fizic.

Concentrat pe Petrolul, fără Scutaru

Timișorenii nu vor putea miza mâine pe căpitanul Cristi Scutaru, în schimb în lot a revenit Marius Croitoru, care, așa cum am anunțat, se pregătea deja cu echipa I după plecarea lui Marin, dar el nu va fi inclus mâine în lotul de joc. La fel cum nu vor fi nici Pisas (la lotul statului Curacao), Ov. Popescu (lotul național U21), Jenkins și Rajcomar (accidentați). ”Voi lua în calcul toți jucătorii din lot… Și șansa face parte din joc. Avem două deplasări foarte lungi, Iași, Botoșani, meciuri acasă cu Chiajna, Voluntari, foarte importante. Cred că va fi ultima șansă a Petrolului, deși mai sunt multe meciuri. E un meci dificil și greu”, a adăugat noul ”principal” al lui ACS Poli.

”Meciul de mâine e crucial, și pentru adversar și pentru noi, o victorie ar însemna o gură de oxigen. E de moral pentru a reveni în cărțile ieșirii din criză. E o perioadă destul de scurtă. Nu e timp de lacrimi, lamentări. Avem nevoie de o victorie, echipa e destul de motivată. Am intrebat cum s-a comportat, cei vechi au spus că se vede o determinare în plus”, a mai spus Grigoraș.

”Am vrut să lucrez la moral, nu puteam fără sprijinul din conducere. Dacă noi jucătorii și stafful nu suntem mână în mână e foarte greu. Au încercat acest lucru. Timpul era scurt nu puteam face nicio schimbare tactică… Avem mâine misiunea să rezolvăm problema. Voi merge pe aceeași linie că nu poți schimba in două zile sistemul. Poți da peste cap și ce s-a făcut bun”, a conchis tehnicianul bănățenilor.

Partida ACS Poli Timișoara – Petrolul Ploiești se joacă mâine, de la ora 20.30, în runda a patra a play out-ului. Prahovenii sunt pe ultimul loc cu doar 5 puncte, la zece distanță de timișoreni, locul 13 din 14. Oaspeții vin cu antrenor nou după ce au cedat ultima dată pe ”Dan Păltinișanu”, scor 0-1 cu C-tin Schumacher pe bancă, acum ”lupii” îl au pe Jerry Gane în postura de tehnician.

1 COMENTARIU

  1. Presedintele nu a gasit si el o camasa sa vina sa prezinte noul antrenor,zici ca are o bluza de pijama pe el.Parca au semnat un parteneriar cu o firma care sa ii imbrace.

Dă-i un răspuns lui gol Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.