LPS Banatul visează la Paris după ”zonalul” Cupei Hagi Danone de la...

LPS Banatul visează la Paris după ”zonalul” Cupei Hagi Danone de la Timișoara. Ce puști a fost remarcat de Paul Codrea GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>banatul (16)

Vreme frumoasă și competiție aprinsă timp de două zile pe terenul recent cosmetizat de la LPS Banatul. Mare favorită, formația gazdă s-a impus după o finală cu Șc. Gen. Nr. 21, scor 3-0. Campionii zonali vor merge la turneul final pe țară, unde se va decide cine va reprezenta România în Franța. Florin Bătrânu, Emeric Dembroschi și Paul Codrea au urmărit îndeaproape jocurile de la Cupa Hagi Danone, Zona Timișoara. Cel din urmă l-a remarcat chiar pe golgheterul Cristian Grancea.

Școlile din Banat s-au duelat de această dată pentru un loc în turneul final la competiția de tradiție destinată copiilor cu vârste între 10 și 12 ani. În careul de ași au pătruns Banatul, Generala 7, Liceul Pedagogic și Generala 21. LPS-ul favorit a trecut cu 4-0 de Gen. 7, în timp ce Pedagogicul a cedat cu 2-0 în fața talentaților copii de la ”21”.

Finala mică a fost foarte disputată, s-a ajuns la penalty-uri, acolo unde Pedagogicul a cedat cu 5-3 în fața celot de la Gen. 7, ceea ce i-a lăsat pe micuți în lacrimi. Dramatism nu a mai fost în finala mare. În formă, gruparea gazdă LPS Banatul a trecut cu 3-0 de Gen. 21, marcatori au fost ”cei trei B”: Bulza, Bakos și Butar.

Timișorenii vor participa astfel prin Banatul între 25 și 29 mai la turneul final de la Constanța, acolo competiția e mult mai dură, vor veni șase cluburi de fotbal și alte cinci școli câștigătoare zonale din toată țara.

Doi portari de mare viitor

Premiile individuale au fost primite de elevi din mâinile gloriilor bănățene. Golgheterul Cristian Grancea, poreclit ”Tănase”, a fost pe radarul lui Paul Codrea, care și-a înființat recent o școală de fotbal. ”Sper ca şi copiii mei să participe în doi-trei ani la asemenea competiții. Sunt foarte frumoase, copiii au mult entuziasm. Se vede pasiunea lor și au și jucat un fotbal de calitate. Va fi un vis pentru ei dacă ajung în Franța, e bine să viseze la vârsta lor, sper ca Timișoara să ajungă acolo. Am văzut un băiețel pe care-l cunosc bine, Grancea Cristian, a ieșit și golgheter, are un viitor frumos”, a declarat Paul Codrea. ”A fost foarte frumos, sunt bucuros că am ajuns golgheter. Sper să luăm și titlul. Am vrea să mergem în Franța. L-aș întreba pe Zidane de secretele pe care le știe. Eu cred că voi ajunge în Liga I”, a spus Cristian Grancea de la LPS Banatul.

Câștigătoarea LPS i-a avut și pe cei mai buni portari. Distincție împărțită de Alexandru Doboșan și Paul Toroc. ”A fost un turneu foarte entuziasmant, am avut câteva faze de poartă, am avut ce apăra. Sper să ajungem în Franța, cred că va fi greu la Constanța, cu jucători de valoare”, a spus cel din urmă, fan Iker Casillas. Doboșan e în schimb un discipol al lui Manuel Neuer: ”A fost foarte frumos, o experiență nouă și vom participa la primul nostru turneu pe țară, sper să câștigăm și să mergem la Paris”.

”Vreau să felicit Hagi Danone pentru inițiativa frumoasă de a dezvolta fotbalul în școli și azi și ieri am văzut câteva meciuri foarte bune. Sunt copii talentați, cu viitor, care pot să ajungă și până la nivel de echipă națională. E prea devreme să dăm pronosticuri pentru lucruri mari, dar sunt câțiva jucători foarte talentați, pe parcurs vor dovedi dacă pot ajunge la nivel de Liga I sau poate chiar să-l depășească pe Hagi, ceea ce e foarte greu”, a concluzionat legendarul Emeric Dembroschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.