Flori plantate în semn de protest pe un drum plin de gropi...

Flori plantate în semn de protest pe un drum plin de gropi din Banat, care leagă mai multe sate de Autostrada Vestului

2
DISTRIBUIȚI

gropi 1Sătenii din mai multe localități bănățene au plantat flori pe drumul care leagă satele lor de autostrada vestului. Aceștia au plecat cu mașinile, în coloană, de la Vermeș la Berzovia, iar pe drum s-au oprit să planteze flori în „craterele” din asfalt. Locuitorii din zonă spun că de două decenii își rup mașinile prin aceste gropi, fără ca autorităților de la Reșița să le pese de ei.

Luni, în jurul prânzului, aproximativ 100 de săteni au blocat cu mașinile drumul care pornește din localitatea cărășeană Berzovia trecând prin Vermeș spre autostradă.

Primarul Ion Iacob Damian, aflat la al treilea mandat, susține că până acum nu a fost băgat în seamă de autoritățile județene.

„Chiar săptămâna trecută am avut o Comisie referitor la DJ 572 unde a fost chemată și Primăria.


Și chiar ne-am bucurat pentru că până acuma nimeni nu ne-a luat în calcul. S-au făcut deja ridicări topo și, din câte știu, o să intre execuția cu proiectarea la un loc pe un tronson de 10 kilometri. Chiar sunt foarte mulțumit de noul Consiliu Județean, nu dau cu noroi în ceilalți, dar până acum nu am fost chemat și n-am fost contactat pentru acest drum. Am făcut nenumărate adrese, l-am cerut și în administrarea noastră, dar nu ni s-a dat. Dar acum chiar pot să vă spun că e un început. E tot drumul marcat până la limita cu județul Timiș. Acum așteptăm să vină și finanțarea”, a declarat pentru Express de Banat primarul comunei Vermeș, Ion Iacob Damian.

Foto: Arhivă

2 COMENTARII

  1. In principiu e bine ca CJ-CS s-a apucat de reabilitarea/modernizarea drumurilor judetene dar, nu e chiar asa de bine ca la CJ-CS nu exista un plan de lucrari pentru prioritizarea lucrarilor la drumurile judetene in functie de datele preliminare pe care DADPP-ul le are in urma ” Inregistrarii circulatiei rutiere pe drumurile publice” din anul 2015. In Caras-Severin sunt prioritare 5 drumuri judetene, printre care si DJ572 dar, el trebuie reabilitat/modernizat pana la Comoraste, dupa acea urmeaza DJ583: Bocsa-Ezeris, DJ582E: Prislop-Statiunea Semenic, DJ571B: Bozovici-Dalboset-Carbunari si DJ571: DN57-Sasca Montana-Moldova Noua combinat cu DJ571A: Moldovita-Sichevita-DN57. Aceste drumuri judetene rezolva foarte multe din problemele de circulatie din judetul nostru, fac conexiunea rutiera nord-sud si vest-est, fac legatura cu foarte multe zone turistice si leaga foarte multe localitati. Este suficient ca cei din CJ-CS sa se uite pe o harta a judetului Caras-Severin si se va vedea clar importanta acestor drumuri judetene. Si de aici urmeaza toate celelalte drumuri judetene pentru ca pe drumurile judetene, din Caras-Severin, este enorm de lucru si sunt necesare sume imense de bani, iar calitatea lucrarilor trebuie sa fie ireprosabila si impecabila.

  2. Nici acum in iulie 2018 Drumul Judetean 583 Ezeris – Bocsa nu este reabilitat circulatia pe acest drum fiind inchisa prin aplicarea semnelor de circulatie „Accesul interzis in ambele sensuri” !!!

Lasă un răspuns la Ivan Nicolescu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.