La trei ani după ce a ieșit din închisoare, un criminal a...

La trei ani după ce a ieșit din închisoare, un criminal a lovit, din nou, la Lugoj. Vezi cum și-a ucis victima

0
DISTRIBUIȚI

politia-nu-treceti

Anchetatorii au reușit să dezlege misterul morții femeii găsite moartă, la sfârșitul lunii mai, pe un câmp din Lugoj, în zona cunoscută ca Grădina Robilor din cartierul Cotu Mic. Victima, în vârstă de 52 de ani, din județul Hunedoara, a fost găsită cu capul sfărâmat, polițiștii fiind alertați de patronul fermei unde aceasta lucra ca îngrijitoare.


În urma investigațiilor conduse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul a reieșit că femeia era apropiată de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, boitar, și care a dispărut la scurt timp după ce femeia a murit.

Suspectul – Damian Bulai – a fost descoperit, vineri, la București și a fost adus pentru audieri la Timișoara. Acesta a ieșit din închisoare în 2013 după ce a ispășit o condamnare tot penru omor. Din anchetă a reieșit că pe fondul geloziei, Bulai a început să o lovească în cap cu parul și nu s-a oprit până nu a lăsat-o fără suflare. Suspectul a fost reținut , iar astăzi a fost arestat pe 30 de zile, pentru omor, de Tribunalul Timiș.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.