ALDE Timiş vrea să instaleze corturi ca să strângă semnături pentru „suspendarea...

ALDE Timiş vrea să instaleze corturi ca să strângă semnături pentru „suspendarea semafoarelor”. Vezi cât îl mai păsuie pe primarul Robu

1
DISTRIBUIȚI

take-ionescu-semafor-trafic-6

Şoferii din Timişoara ar putea scăpa de stresul semafoarelor inteligente, şi nu mulţumită undei verzi care ar trebui să funcţioneze de la 1 noiembrie, ci mulţumită… ALDE. Preşedintele filialei judeţene, Marian Cucşa, a declarat, astăzi, că dacă traficul nu revine la normal de la 1 noiembrie, va fi nevoit să intervină concret pentru corectarea acestui neajuns.

„Am înţeles că de la 1 noiembrie aceste semafoare care se pretind a fi inteligente vor funcţiona aşa cum trebuie pentru fluidizarea traficului. Dacă de la 1 noiembrie semafoarele nu vor funcţiona în avantajul participanţilor la trafic, voi aduna semnături pentru suspendarea semafoarelor, iar cei care au semnat proiectul Semaforişoara să plătească pentru acest proiect, pentru că pe lângă faptul că petrecem foarte mult timp în trafic la semafoare, consumul de combustibil a crescut de la 7 la 11% şi sunt costuri pe care fiecare trebuie să le suportăm din buzunarul propriu.


Nu e normal să se facă asemenea experimente pe spatele nostru ca şi timişoreni. Eu am înţeles că de la 1 noiembrie vor funcţiona ceas. Aşa să fie, pentru că ne-am săturat ca şi în perioada concediilor în august să stai la cozi, nu e normal. Toţi sunteţi afectaţi de aceste semafoare, nu ştiu cum vor funcţiona cele din sensurile giratorii, că sunt câte şapte. Oricât ar fi ele de inteligente, nu au loc două maşini una după alta, dar de la 1 noiembrie va fi o perioadă de două-trei zile în care vom vedea dacă funcţionează, dacă nu, voi face demersurile pentru deschiderea unei petiţii pentru ca timişorenii să spună dacă sunt sau nu de acord cu aceste semafoare. Şi online şi voi monta şi puncte de colectare a semnăturilor în oraş, voi cere amplasarea de corturi pentru strângerea semnăturilor”, a declarat Cucşa.

Amintim că, potrivit primarului Nicolae Robu, recepţia proiectul de trafic management va avea loc cu o săptămână înainte de finele lunii octombrie, urmând ca până la 1 noiembrie specialiştii să se ocupe de obiecţiile specialiştilor, pentru a se asigura că unda verde va funcţiona.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.