Condamnare TRIPLATĂ, la apel, pentru tânărul care și-a ucis un coleg de...

Condamnare TRIPLATĂ, la apel, pentru tânărul care și-a ucis un coleg de școală cu o lovitură de cuțit în inimă

0
DISTRIBUIȚI

cutit sange

Curtea de Apel Timișoara a judecat apelul la sentința Tribunalului Timiș în dosarul tânărului care și-a înjunghiat un coleg pe o stradă din apropierea școlii în care învățau, acum aproape un an.

Primul verdict, dat de Tribunalul Timiș, îl condamna pe Francisco Corjin la trei ani şi patru luni, într-un centru de detenţie.


Pe latură civilă, adolescentul a fost obligat să plătească, în solidar cu părinţii lui, următoarele sume: 2.334 lei daune materiale către părţile civile Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, a unei rente viagere lunare în cuantum de 200 lei/lună pentru fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, începând cu luna noiembrie 2015, şi câte 50.000 euro daune morale către fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela sau echivalentul în lei la data plăţii fiecăreia.

Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara, atât de avocații celui judecat, cât și de procurori, iar acum tânărul care la data comiterii faptei avea 17 ani și-a aflat sentința definitivă. Astfel, verdictul Curții de Apel, conform renasterea.ro, este unul mult mai dur decât cel al Tribunalului Timiș: Francesco Corjin va fi internat zece ani într-un centru de detenție, adică de trei ori mai mult decât hotărâse prima instanță. De asemenea, obligațiile financiare ale inculpatului și părinților săi dispuse de Tribunalul Timiș au fost menținute.

Hotărârea Curții de Apel Timișoara este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.