
Doi bărbați înarmați au pătruns în Palatul Dicasterial, clădire care găzduiește toate instanțele din Timișoara, și i-au luat ostatici, astăzi, pe cei prezenți într-o sală de judecată a Tribunalului Timiș. Acesta a fost scenariul unei simulări de atac terorist organizată în cadrul exercițiului de antrenament „TIBISIS16” al structurilor din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului.
Intervenția în cazul unor amenințări teroriste de la Palatul Dicasterial a fost exersată de jandarmi, polițiști, pompieri, luptători de la trupele speciale de intervenție și ofițeri de informații și a durat aproximativ o oră.
„Exercițiul la Palatul Dicasterial a constat într-o simulare a unei luări de ostatici în cadrul palatului. Ostaticii au fost izolați de către echipele de intervenție ale jandarmeriei, iar colegii de la IPJ Timiș acționează pentru colectarea probelor, numită de specialiști cercetare la fața locului. Concret, astăzi am simulat un atac asupra Palatului Dicasterial a unor cetățeni nemulțumiți, cu arme de foc automate, care au intrat într-o sală de ședințe unde au luat ostatici judecătorii aflați în sală și câțiva civili”, a explicat Cristian Marc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.
Simularea de astăzi este prima dintr-o serie de trei care vor fi organizate, în această săptămână, la Timișoara, în cadrul exercițiului de antrenament.
Mâine, 5 octombrie, de la ora 10.00, în Piața Libertății va fi simulată descoperirea unui colet suspect și a unei mașini capcană.
Pe perioada desfășurării exercițiului, zona va fi restricționată, iar cei de la SRI vor interveni în vederea ridicării coletului și neutralizării lui, și ulterior a mașinii capcană. De asemenea, joi, 6 octombrie, începând cu ora 10.00, la ieșirea din Timișoara spre comuna Giroc, va fi simulat un atac asupra unui transport. Și anume, o autospecială va transporta explozibil și va fi atacată de un grup de persoane.
„Dorim să informăm populaţia ca, în cazul în care asistă la unul dintre aceste exerciţii, să-şi păstreze calmul şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine aflate la faţa locului”, transmite Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș.