Victor Neumann respinge ”rivalitatea” cu Marcel Tolcea. Ce spune despre o dezbatere...

Victor Neumann respinge ”rivalitatea” cu Marcel Tolcea. Ce spune despre o dezbatere cu fostul director al Muzeului de Artă și ce expoziție a anunțat în premieră VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
victor-neumann-5
Victor Neumann, la PRESSALERT LIVE

Actualul director al Muzeului de Artă din Timișoara a evitat un răspuns direct la atacurile fostului conducător al instituției, Marcel Tolcea. Aflat în studioul HDV, Victor Neumann a adoptat o poziție neutră, defensivă și a spus că lasă realizările sale din funcția ocupată să vorbească. În cele din urmă acesta a precizat că ar accepta o dezbatere, cu reguli, la PRESSALERT LIVE.

Într-o ”scrisoare deschisă” publicată într-o revistă de specialitate Marcel Tolcea îl critica dur pe Victor Neumann. Începând de la modul în care a obținut postul pe care l-a ocupat profesorul universitar, până la aspecte legate de ”ștergerea cu buretele” a unor realizări din ”regimul Tolcea”.

”Ceea ce fac eu la muzeu e suficient, ca să nu spun mai mult, pentru cine vede ce am făcut în ultimii trei ani de zile. Cine se uită pe site vede tot ce a făcut muzeul de-a lungul timpului. Eu nu am polemizat nici din perspectiva instituției, nici personal, cu absolut nimeni pe tema muzeului. Nu face parte din tipul meu, mai ales pe o asemenea temă, trebuie să fie ridicată la nivel de idee fundamentală pe o problematică culturală sau politică pentru ca să putem să avem o dezbatere. Pe o asemenea afirmație nu se pot face dezbateri, atâta timp cât ea nu are la bază o idee clară sau o miză din punct de vedere al soluțiilor. Cât privește muzeul sau muzeografia e nevoie de o dezbatere… E dreptul fiecăruia să gândească ce vrea. Și dreptul dumneavoastră e legitim să vedeți ce se întâmplă într-o asemenea instituție. Din punct de vedere al contactelor internaționale, al conferințelor, simpozioanelor, invitaților pe care îi avem în instituție. Dacă vă uitați, am adus expoziții de litografii din Germania, Luxemburg și Belgia de-a lungul celor trei ani. Dacă vă uitați ce pictori români, peste o săptămână vine Sorin Ilfoveanu, unul dintre cei mai bine cotați pictori români în viață, timp de două luni, în decembrie deschidem expoziția lui Flondor… Sunt evenimente majore muzeografic, arată foarte mult și bine de ce trebuie să iasă un muzeu cu asemenea rezultate. E parte de cercetare pe care o facem… Vă las pe dumneavoastă să apreciați”, a spus Victor Neumann.

La insistențele moderatorului acesta a explicat că ”nu m-a preocupat toată chestiunea. Între timp eu am scris o carte, marți îi facem lansarea: Timișoara sub semnul lui Eugeniu de Savoia, am fost consultat de specialiștii străini… am consultat-o pe soția mea (n.r. Simona Neumann), pe tema Timișoara 2021. Să discutăm cum să facem acest muzeu să fie compatibil cu cele din Viena și Budapesta. Eu vreau să-l aduc aici pe Gustav Klimt, acesta e un obiectiv de-al meu”.

Neumann a ”cedat” în cele din urmă unei propuneri: o dezbatere, pe viitor, în direct cu Marcel Tolcea în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE. ”Nu am refuzat cu nimeni niciun dialog, atâta vreme cât sunt respectat și eu am respectat pe toată lumea. Dacă sunt reguli, atunci cu oricine pot sta de vorbă, în orice moment. Inclusiv cu persoana la care faceți referire. L-am invitat să avem o discuție imediat după ce a plecat din poziția aceasta și am vrut să am un dialog concret. Domnia sa nu a fost niciodată în Muzeul de Artă în ultimii trei ani, în prezența mea. Eu nu întrețin conflicte. Putem avea dispute de idei și de conținut… Eu nu am comis niciun fel de infracțiune.


Am intrat aici, pe poziția de director, pe bază de concurs, supervizat de către o comisie specializată. Au fost și rapoartele generale pe care le-am făcut în ultimii trei ani, pentru fiecare am primit o notă apropiată de zece. Foarte multă lume apreciază ceea ce facem. Sunt ecouri, la Cluj, București și în străinătate. Eu trăiesc actul de cultură, am vrut să fac ceva bun”, a conchis Victor Neumann.

”Unii te consideră dictator că le ceri să vină la serviciu”

Printre alte explicații, Victor Neumann a răspuns la informațiile conform cărora unii angajați ar fi plecat din cauza lui și că el ar acționa ca un ”dictator” în cadrul instituției: ”Această fluctuație a personalului e firească. Pentru că fiecare încearcă să-și găsească un loc. Se datorează faptului că salariile sunt foarte mici. Au plecat oameni angajați muzeografi, s-au dus în multinaționale. Și au primit de șapte ori sau zece ori salariul oferit de noi. Unul care știe engleză, germană, nu va sta mult la noi. Nu-l poți motiva să rămână cu 1.000-1.200 de lei salariu. Au plecat mai mulți, au venit alții, am angajat, nimc exagerat… Oameni ca noi, care am lucrat opt ani la un doctorat sau am scris cărți de-a lungul timpului prin cercetare fundamentală… pentru noi rigoarea contează foarte mult. Dacă îți rogi oamenii să vină la serviciu, e complicat, unii te consideră dictator că le ceri să vină la serviciu. Atunci sigur sunt dictator, îmi asum, altfel, nu comand și au libertatea să lucreze, și restauratorii și …fotograful. Care are acum o inițiativă, noi îi încurajăm. Singura problemă mare e că fiind salarizarea mică nu apar oameni cu competența necesară să acopere toate pozițiile”.

Istoricul a recunoscut că există și o problemă de percepție publică și a anunțat că s-a scos la concurs un post de PR în cadrul instituției de cultură din Piața Unirii.

Expoziție de la Viena

Directorul Muzeului de Artă Timișoara a dezvăluit ce presupune o întâlnire pe care o va avea în 2 noiembrie la Viena, ”cu directorul Institutului de Antropologie, cu una dintre cercetătoare și cu colegul de la Oxford, Marius Turda, și cu Naturhistorisches Museum Vienna pentru a aduce o expoziție la Timișoara anul viitor și o aducem pe banii lor”. De asemenea acesta a precizat că doar 40% din Palatul Baroc e funcțional în acest moment. Printre zonele vizate pentru restaurare se numără un un hol de 2.300 metri pătrați, care ”ar fi superb, amenajat”, și o pviniță în subsol. ”Putem face multe, inclusiv o cafenea, putem face și în curte o cafeteria. Așa cum există în orice muzeu, nu inventăm noi roata. Așa cum există o librărie pe care cu greu am înființat-o. Banii sunt puțini în cultură”, a adăugat Neumann.

Petrecerile de genul celei ”Gatsby”, care a făcut vâlvă în presă, sunt în continuare posibile ”Îmi asum. Am dezmințit printr-un comunicat de presă, am făcut o analiză, atât cu personalul meu, cât și cu cei care au închiriat sala barocă. Totul s-a desfășurat într-o manieră elegantă, respectând regulile noastre. Fără să se fi spart nici măcar un pahar. Nu a existat foc deschis nicăieri. Toate lucrurile afirmate într-un fel sau altul nu aveau acoperire în realitate. Pe Facebook uneori oamenii afirmă ceea ce-și imaginează. Imaginile nu au reflectat realitatea. Nu au intrat decât oaspeții persoanei care a închiriat. Sigur că se poate închiria și acum, dar în acord cu Consiliul Județean. Și acea sărbătorire a fost de natură culturală. Peste tot în muzeele din lume se închiriază săli respectând regulile unui muzeu. Contra cost. Sunt sume pe care muzeele le câștigă în acest mod. Nu suntem în comunist. Suntem într-o tranziție cam lungă…”, consideră Victor Neumann.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.