Acţiune specială organizată la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, acolo unde, la fel ca în alte localităţi din ţară, poliţiştii au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Nistor, şeful de post din Vişeu de Jos.
Un echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere şi unul din cadrul IPJ au ţinut un moment de reculegere, de la ora 14.00. Acelaşi gest a fost făcut de toate echipajele care se aflau în misiune, la aceeaşi oră.
Amintim că Gheorghe Nistor a fost găsit înjunghiat la locul de muncă, la mijlocul acestei săptămâni. Agentul avea 48 de ani, era tatăl a doi copii şi urma să se pensioneze chiar în acest an. Din primele informaţii se pare că moartea agentului ar fi fost comandată de persoane care au legătură cu mafia lemnului. Principalii suspecţi au fost reţinuţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, urmând să rămână în custodia poliţiei vreme de 24 de ore.