CJ Timiș aruncă vina pe SCM Timișoara pentru nedisputarea partidei de rugby...

CJ Timiș aruncă vina pe SCM Timișoara pentru nedisputarea partidei de rugby de pe „Dan Păltinișanu”. Reacția lui Radu Țoancă

1
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș nu se consideră responsabil pentru nedisputarea partidei de sâmbătă din Challenge Cup. Instituția informează prin intermediul unui comunicat că SCM Timișoara, sub „aripa” căruia intră și clubul de rugby Saracens, și-ar fi asumat asigurarea condițiilor de joc la meciul cu Stade Francais. Directorul SCM, Radu Țoancă, contrazice informațiile furnizate de CJ Timiș.

Clubul de rugby nu a putut disputa partida din Challenge Cup cu Stade Francais din cauza suprafeței de joc de pe stadionul „Dan Păltinișanu”, considerată impracticabilă de arbitrul întâlnirii. Astăzi, CJ Timiș a reacționat printr-un comunicat după „pata” lăsată de acest eveniment pe obrazul sportului timișorean. Conform comunicatului, Călin Dobra, noul șef al CJ Timiș, s-a întâlnit cu reprezentanții Direcției de Prestări Servicii din cadrul CJT și Direcției de Patrimoniu pentru a lămuri situația.

„În cursul săptămânii trecute, mai exact în 11 ianuarie, Clubul Sportiv Municipal Timișoara a depus la Consiliul Județean Timiș o solicitare pentru închirierea stadionului «Dan Păltinișanu». În aceeași zi, reprezentanții CJT au informat SCM Timișoara că responsabilitatea curățării suprafeței de joc aparține clubului, iar acesta, printr-o adresă semnată de directorul Radu Țoancă, a dat asigurări că vor fi îndeplinite condițiile pentru buna desfășurare a partidei. Ceea ce s-a întâmplat, însă, am văzut cu toții”, se arată în comunicatul CJ Timiș.

De asemenea, se face referire și la instalația de încălzire a gazonului, care „a fost achiziționată de clubul ACS Poli Timișoara, însă nu a fost plătită în totalitate, astfel că nu s-a putut face recepția lucrării. Consiliul Județean Timiș, deși este proprietar al stadionului «Dan Păltinișanu», nu are cadru legal pentru a recepționa lucrarea instalației de încălzire, iar nimeni nu va putea beneficia de ea atâta timp cât clubul ACS Poli Timișoara nu o va achita”.

CJ Timiș mai spune că în perioada următoare va face toate demersurile pentru buna desfășurare a competițiilor sportive și trimite o „săgeată” către primarul Nicolae Robu, care solicitase trecerea stadionului în proprietatea Primăriei.


CJT anunță astfel că „nu va intra, prin reprezentanții săi, în niciun război al declarațiilor cu alți decidenți locali. Considerăm inutilă și neserioasă o eventuală discuție prin intermediul Facebook pe tema statutului juridic și patrimonial al stadionului «Dan Păltinișanu»”.

„Sunt lucruri pe care proprietarii trebuiau să le facă demult”

Reacția directorul SCM-ului, Radu Țoancă, e în contradictoriu cu cea a CJ Timiș, acesta susținând că clubul nu poate fi considerat vinovat în acest caz și că nu și-a asumat întreaga responsabilitate pentru starea gazonului. „Nu există nicio responsabilitate a clubului de rugby. Am depus o adresă către CJ Timiș, semnată de mine, depusă pe 12 ianuarie, că subscrisa SCM ne luam angajamentul ca în cazul în care va ninge să asigurăm prin mijloace proprii curățirea suprafeței de joc a stadionului Dan Păltinișanu în data de 14 ianuarie, fără a avea pretenții financiare pentru această operațiune. Iar în caz că nu vom putea suporta această operațiune suntem dispuși să suportăm cheltuielile aferente. Nu de aici a pornit neprogramarea. Noi am semnat un contract cu Penitenciarul, deși CJT avea un contract, nu s-a programat pentru că terenul era foarte înghețat în profunzimea lui. Acea instalație de încălzire nu a mers decât cu 30 de ore înainte și prin mjloace bănești foarte mari, private, din zona echipei de rugby. Ori, ca proprietar, când închiriezi un bun nu e treaba chiriașului, mai ales că era un bun închiriat ad-hoc, să asiguri toate condițiile. Noi am avut acces pentru deszăpezire și pentru a pune în funcțiune instalația. Eu nu am semnat pentru asigurarea gazonului, am spus că dacă va ninge, ceea ce s-a întâmplat, vom deszăpezi, ceea ce s-a și întâmplat”, a declarat Radu Țoancă pentru PRESSALERT.ro.

„Nu era treaba noastră să cheltuim 10.000 din zona privată pentru un generator, nu era treaba noastră să deszăpezim cu deținuții… dacă o luăm pe firul logic. Nu era treaba SCM-ului. SCM are șase angajați, nu are mijloace… Toată lumea a încercat să facă în așa fel încât să se dispute acest joc. În care cred că aveam și șanse… Toată lumea poartă vina dacă e să o luăm așa, pentru că nu avem o bază așa cum trebuie sau pentru că nu mergea acea instalație… nu intru în detalii că nu e treaba mea. Noi am onorat contractul din punctul meu de vedere, consiliul județean nu a reușit să-l onoreze, nu că nu și-ar fi dorit… Nu era treaba noastră să facem lucruri pe care în mod normal proprietarii trebuiau să le facă demult, precum instalația de încălzire. Le-am făcut, tot noi să fim acuzați, pare stupid și ilogic”, a mai spus Țoancă.

Organizatorul competiției europene, EPCR, urmează să anunțe o decizie finală în privința soartei partidei dintre Timișoara Saracens și Stade Francais. Cel mai probabil însă echipa bănățeană va pierde jocul la masa verde (scor 0-28).

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui acid Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.