p>

Panică în această dimineață într-un tren de călători. Un vagon al unei garnituri care se afla în halta Sânpetru a fost cuprins de flăcări. Speriați, călătorii au sunat imediat la 112 însă nu înainte de a ieși din vagon.
Incendiul a avut loc puțin după ora 8.00. La locul intervenției s-au deplasat din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, 1 ofițer și 14 subofițeri, iar de la SVSU Sânpetru Mare, două autospeciale și 5 voluntari.
La sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta mocnit, cu degajare de fum la un panou de curent. În momentul izbucnirii incendiului în tren se aflau 9 persoane. Niciuna dintre ele nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenția pompierilor a fost destul de scurtă, incendiul fiind lichidat rapid.