Secrete din spatele scenei. Norbert Tako, unul dintre inițiatorii Plai: „Voiam să...

Secrete din spatele scenei. Norbert Tako, unul dintre inițiatorii Plai: „Voiam să facem un eveniment fain pentru noi”

0
DISTRIBUIȚI

Norbert şi Andreea Iager Tako (Tako şi Ţuca – pentru prieteni) au devenit cunoscuţi în oraşul nostru cu vreo 11 ani în urmă, când au pus bazele primului festival de world-music din România, iar la prima ediţie a acestuia l-au adus în carne şi oase pe celebrul Al Di Meola.

„Primul meu contact cu muzica a fost în momentul când am primit o casetă cu Scorpions. Mai apoi, prin liceu am trecut prin mai multe genuri muzicale, de la hip hop, la rock, ska, punk, până când am ajuns la world music. Mi-am dorit tot timpul să organizez un eveniment, dar înainte de festivalul Plai nu aveam experienţă pe acest tărâm“, spune Norbert.

„Voiam să facem un eveniment fain pentru noi, pentru prietenii noştri. Eram puştani şi ne închipuiam că putem face orice, vroiam de la prima ediţie să ne desfăşurăm pe întreaga suprafaţă a Muzeului Satului Bănăţean. Am avut un feedback pozitiv. Regretatul Oscar Berger ne spunea că oamenii trebuie aduşi într-un spaţiu strâmt ca să simtă că au venit împreună, deci am restrâns conceptul ca şi zonă. Aveam ceva experienţă în organizare, dar nu ne pricepeam la organizarea unui eveniment cultural“, spune Andreea Jager Tako, cunoscută prietenilor săi ca „Ţuca“.

Conform amintirilor proprii, prima ediţie a Plai-ului a prins viaţă în două luni de zile, perioadă în care creatorii evenimentului dormeau câte trei – patru ore pe noapte, cu schimbul. „Mai departe am luat aripi cumva. Pe parcurs am tot învăţat, am mers la alte evenimente de acest gen, ca să vedem cum se fac lucrurile. Am încercat să şurubărim pe partea de organizare. Atunci, în 2006 nu se întâmplau prea multe lucruri în Timişoara. Dacă ar fi să începem acum Plai-ul ar trebui să avem total alte premize“, spun cei doi.

Încet – încet experienţa acumulată ca şi producători muzicali s-a materializat în organizarea unor concerte de sine – stătoare la Timişoara, iar alături de Festivalul Plai, „echipa“ a fost cooptată şi în festivalul Jazz TM sau Timişoara Rocks. „Am mers la mai multe evenimente din străinătate. Pentru mine, cel mai fascinant lucru e să mă uit la schimburile dintre trupe sau la probe. La probe vezi dinamica dintre artişti, vezi dacă sunt prieteni şi cântă de drag. La Eurosonic Noorderslag în Groningen, am văzut cum se făceau schimburile între trupe în decurs de cinci minte. Asta m-a ajutat mult şi în organizarea festivalului Jazz TM, unde nu poţi pierde prea mult timp între trupe. Am ajuns ca de la 15 minute acest „schimb“ să dureze doar şapte minute. Bineînţeles trebuie să investeşti în partea tehnică. Din păcate, pentru unii treaba asta cu echipamentul tehnic este văzută doar ca o chestie opţională, o pierdere de bani“, spune Norbert.

Deşi principalii organizatorii de evenimente culturale din România colaborează adesea între ei (prin interemdiul AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), uneori se mai întâmplă ca unele festivaluri să se desfăşoare simultan, dar acest fapt nu are deloc legătură cu vreo rea intenţie din partea celor implicaţi. În ceea ce priveşte poziţia geografică a Timişoarei pe scena festivalurilor autohtone, situaţia nu este prea roz. Cu toate acestea, concertele din zona noastră au devenit tot mai „profi“.

„Majoritatea organizatorilor de evenimente de acest fel ne cunoaştem între noi şi colaborăm. Discutăm şi probleme legislative dar recunosc că există şi cazuri în care nu există comunicare. Dar acest fapt nu ţine de rea intenţie, pur şi simplu se întâmplă. Chiar şi la Bucureşti s-a întâmplat. Aceste suprapuneri nu sunt bune pentru nimeni. S-a maturizat scena festivalurilor din România. Desigur, în România, principalele evenimente au loc la Bucureşti şi Cluj. La acest capitol, Timişoara e dezavantajată prin prisma faptului că a fost avantajată în decursul timpului de apropierea cu Serbia şi Ungaria. Dacă cineva vrea să vadă Metallica putea merge la Budapesta, Belgrad sau Viena. De exemplu, dacă te duci în Piaţa Unirii cu prietenii cheltuieşti într-o seară în medie 15 euro. Dacă aduni câteva seri din astea, îţi permiţi să mergi la un concert în apropiere. În Bucureşti, oamenii sunt mai obişnuiţi să cheltuiasca bani. Desigur, e vorba şi de chestiuni materiale, dar artiştii costă la fel şi acolo şi la Timişoara. E vorba şi de obiceiul de a merge la evenimente. În Bucureşti sunt mai obişnuiţi. Pentru ca Timişoara să aibe concerte mari, trebuie să crească masa critică de oameni care merg la evenimente. Zece la sută din locuitorii unui oraş ar trebui să fie activi. Să iasă cel puţin de câteva ori pe an la un eveniment. Să ia decizia să-şi cumpere un bilet. În Timişoara nu cred că avem mai mult de o mie de oameni care participă activ la evenimentele culturale ale oraşului. E vorba de oamenii care au partea de consum cultural în sânge, iar acest aspect este o parte importantă din viaţa lor. S-au dezvoltat multe evenimente în Timişoara şi oamenii au început să perceapă diferenţa. Atâta vreme cât ai un televizor şi nu ştii că există şi HD esţi mulţumit. Una e să asculţi sunetul la televizorul tău HD sau să ai un soundbar şi un sistem de sunet. Dacă cineva îţi scoate soundbar-ul, sesizezi. Nu cred că oamenii au devenit mai pretenţioşi la concerte, ci cred că e o evoluţie, oamenii au primit în ultima vreme şi lucruri bune“, spune Norbert.


„Există o diferenţă între organizarea unui festival de jazz sau de rock“

Un alt aspect important care are un rol determinant în viaţa culturală a oricărui oraş este infrastructura.


Desigur, printre cerinţele artiştilor care au poposit în Timişoara s-au numărat şi lucruri cât se poate de haioase. Dar, una peste alta, un bun producător muzical trebuie să se îngrijească de faptul ca atunci când artistul a plecat dintr-un oraş să revină aici cu sentimentul că a fost bine.

„Există o diferenţă între organizarea unui festival de jazz sau de rock. E o diferenţă mare care se pune pe nevoile artistului şi pe atenţia la detalii. La Jazz TM cerinţele tehnice sunt mult mai mari, artiştii preferă echipamente diferite. La rock se folosesc câteva mărci destul de des. La rock e mai simplu tehnic, dar pe partea de lumini şi show e mai complicat. Paco de Lucia a vrut să cânte la Plai cu 8 sau 12 palmieri pe scenă. Am adus palmierii în backstage, dar scena era prea mică pentru ei, aşa că nu au mai ajuns acolo. Cele mai draconice cerinţe le-am avut la concertul pe care l-am organizat la Sala Capitol cu Nigel Kennedy. Violonist fiind, a cerut trei piane pentru el. Anumite aşternuturi, sushi aranjat într-o anumită ordine pe masă şi altele. Unele cerinţe sunt normale şi sunt de verificare. Vor să vadă dacă restul lucrurilor din rider s-au făcut. Adesea riderele au zeci de pagini şi ei verifică aceste mici chestii. Artiştii nu vor să fie asaltaţi. Ei nu rămân cu imaginea Catedralei sau a Operei, ci cu sentimentul că a fost fain şi m-aş mai întoarce. Iar acest fapt se întoarce prin prisma negocierilor viitoare. Unii artişti mai în vârstă nu sunt dispuşi să facă un drum obositor. Preferă să cânte în Germania sau Anglia, decât să vină la Timişoara pe un drum obositor“, spune Norbert.

Chiar dacă în decursul anilor, cei de la Plai au organizat şi câteva concerte de sine stătătoare, unele dintre acestea nu au „prins“. Din diverse cauze, una din acestea fiind şi lipsa unei săli adecvate pentru concerte măricele la Timişoara. „Nu mai facem one off-uri. Concertul cu Nouvelle Vague a fost cel mai mare eşec al nostru. A fost fiasco din mai multe motive. Parcul Rozelor cred că e un spaţiu care atrage oameni foarte greu. Erau locuri mai bune unde puteam să-l facem. Am greşit şi la partea de promovare. Am învăţat mult cu acel eşec. Desigur, altele au fost foarte reuşite. Ne-am oprit pentrui că am crescut ca o familie şi am încercat să ne dozăm energiile pe câteva evenimente. Timişoara nu are sală de concerte adecvată. Nu putem aduce un Chick Corea la Filarmonică, nu iese la calcul. Timişoara ar avea nevoie de o sală de 1.500 sau maxim 2.000 de locuri. Biletele noastre nu au fost deloc ieftine, dar nu poţi cere mai mulţi bani pentru Timişoara. Probabil că ai putea aduce U2 la Timişoara dacă nu ar susţine recitaluri la Budapesta, Belgrad sau Bucureşti. Este principiul de a atrage mulţi oameni“, spune Norbert Tako.

„E mult mai uşor să vinzi o trupă de afară“

Chiar dacă începând din anul 2016 iniţiatorii festivalului Plai s-au retras din organizare, preferând să lase „frâiele“ unor oameni cu „sânge proaspăt“, „microbul“ lucrurilor fain făcute nu a dispărut.

„Noi am pornit festivalul ca un grup de prieteni. Ne-am retras fiindcă am simţit că e momentul. Plai era relevant pentru o comunitate care nu colabora, a fost cel mai important lucru acesta, că a unit actorii culturali locali într-un eveniment. Am simţit că festivalul Plai trebuie să meargă mai departe. Decât să riscăm să fâsâie sau să devină un fel de rugă, am considerat că e mult mai bine să îi lăsăm pe alţii să-l facă. Nu ştiu dacă festivalul Plai va mai ţine zece ani, dar va rămâne relevant cât timp e făcut de un grup de oameni tineri şi pasionaţi. Pe viitor mă văd organizând evenimente. Deşi unii mă consideră o persoană destul de antisocială, îmi place să văd bucuria oamenilor. Ăsta e drogul meu, când văd că un concert se desfăşoară aşa cum trebuie. N-am o dorinţă de a organiza un concert cu o anumită trupă, ci mă văd lucrând la proiecte faine, în care cred. Am vut o perioadă când am încercat să dezvoltăm zona de management şi booking pentru artişti români. Dar….mulţi artişti din România nu înţeleg faptul că e important să câţti sa persoana care investeşte în imaginea ta, lucrează cot la cot cu trupa. Nu e nimic greşit să îţi doreşti să câştigi ca artist. Dar, trebuie să parcurgi anumite etape. Să cânţi pe bilet de intrare. E mult mai uşor să vinzi o trupă de afară. Şi asta pentru că onorariul pe care îl primeşte trupa, oferă spaţiu şi pentru un procent de booking regional. Se poate trăi din meseria de producător muzical. Cu un venit lunar decent, atâta timp cât realizezi că evenimentele pot crea bani, dar poţi şi pierde bani.  Se poate întâmpla să câştigi o groază de bani la un concert iar la următorul să îi dai pe toţi înapoi şi să mai te şi împrumuţi“, spune Norbert Tako.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.