Vestul țării, măturat de furtună. Vântul puternic a izbit porumbeii de mașini...

Vestul țării, măturat de furtună. Vântul puternic a izbit porumbeii de mașini UPDATE 9 Circulația feroviară, oprită în județul Timiș FOTO și VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Prăpăd la Timișoara în urmă cu puțin timp. După o jumătate de zi cu soare și căldură sufocantă, natura s-a dezlănțuit.

Cerul s-a întunecat în doar câteva minute. Vântul a început să sufle cu putere, la rafale depășind chiar 60 de kilometri la oră. Porumbeii nu au putut face față vântului puternic și unii au fost izbiți pur și simplu de mașini.

Copaci și crengi au cedat în fața vântului puternic și au căzut pe carosabil, trotuare și mașini. În mai multe zone din Timișoara, Lipovei, dar și strada Baadeer, curentul electric s-a oprit.

Furtuna este însoțită de o ploaie torențială care bate din toate părțile, din cauza rafalelor puternice de vânt. Până la ora 17.00, Timișoara se află sub cod galben de fenomene meteo periculoase.

După ce vântul s-a potolit au început tunetele și fulgerele.

UPDATE Un copac s-a rupt din cauza vântului și a căzut peste o mașină în parcarea Hotelului Central. În Parcul Copiilor mai mulți arbori au fost pur și simplu secerați de rafalele de vânt care au depășit 90 de kilmetri la oră.

În zona Dacia, bucăți de acoperiș de la blocuri au zburat pe mașinile parcate în apropiere.

În mare parte din oraș a fost întreruptă alimentarea cu apă.

UPDATE 2 Două persoane au murit în urma vijeliei, iar alte 12 au fost rănite. Zeci de acoperișuri au fost avariate sau chiar distruse în totalitate la Timișoara. La ora 17.30 va avea loc o întâlnire a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la Prefectura Timiș.

UPDATE 3 Vântul deosebit de violent a lovit din plin și județul Arad. Au fost smulși copaci, acoperișuri și mai multe mașini au fost avariate după ce bucăți de țiglă au fost azvârlite pe ele. În stațiunea Moneasa, o femeie a murit.

UPDATE 4 Mai multe școli au fost afectate de furtună, iar cel puțin 45 de copaci au fost rupți de furtună, zona de nord-est a Timișoarei fiind cea mai afectată.

UPDATE 5 Și în al doilea oraș ca mărime din județ, Lugoj, furtuna a fost resimțită din plin.


Mai multe acoperișuri au fost distruse, iar traficul a fost îngreunat la ieșirea spre Caransebeș.

Foto: Gabi Brezeanu

UPDATE 6 La ISU Timiș a fost declarată „alertă roșie”, ceea ce înseamnă că toți angajații, inclusiv cei care erau liberi, au fost chemați la serviciu și se află pe teren, la intervenții. Bilanțul actualizat la ora 18.40 era de 48 de răniți (42 adulți și șase copii, dintre care unul grav).

UPDATE 7 Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Timișoara, ne-a declarat că au fost transportate la spital peste 30 de persoane cu diferite leziuni, în urma furtunii puternice de astăzi. Printre persoanele rănite se numără și doi copii.

„Sunt peste 30 de pacienți cu leziuni provocate, de diverse grade. Sunt și mai grav, sunt și în comă, sunt și copii. Doi copii au venit pentru neurochirurgie. Pacienții sunt loviți la cap, la membre, la torace, le-au căzut în cap diverse țigle, tencuială, crengi. Au picat ei de pe casă, că s-au pus să aranjeze țigla pe care a deranjat-o furtuna și au picat de la înălțime”, a explicat medicul Mihai Grecu.

UPDATE 8 O a treia victimă decedată la Buziaș ridică bilanțul total al persoanelor care și-au pierdut viața în urma urgiei la șase.

UPDATE 9 Din cauza furtunii violente din Timișoara, CFR Călători anunță că circulația feroviară a fost temporar oprită. “Din cauza rafalelor puternice de vânt, care au atins aproape 100 de km pe oră, firele de înaltă tensiune din stația Timișoara Nord au fost rupte. La această oră se înregistrează pene de curent în stația CF Timișoara și pe intervalele de stații Timișoara Nord – Ronat Triaj și Ghioroc – Paulis. Echipele de intervenție s-au deplasat pe teren pentru constatarea pagubelor, identificarea zonelor unde s-au produs deranjamente – linie CF și linie de contact – și stabilirea intervalelor de stații unde se va acționa cu drezina pantograf”, transmite CFR Călători. În acest moment, cinci trenuri de călători – IR 72, R 9575, R 2606, R 2028 si R 2186 – staționează, până la redeschiderea circulației, în gările adiacente stației Timișoara Nord.

UPDATE 10 Acoperișul unui bloc de pe strada Holdelor din Calea Lipovei a fost distrus aproape în totalitate de vântul puternic, mai multe apartamente suferind daune din cauza resturilor smulse de vânt. De asemenea, mai multe mașini parcate în zonă au fost avariate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.