Primarul Robu caută idei geniale prin primărie: senzori de vânt ca sistem...

Primarul Robu caută idei geniale prin primărie: senzori de vânt ca sistem de avertizare pentru furtuni

0
DISTRIBUIȚI

Cu zeci de copaci încă prăbușiți pe spațiile verzi și în parcurile din Timișoara, angajații primăriei au primit temă de casă de la edilul-șef Nicolae Robu nici mai mult nici mai puțin decât să vină cu idei geniale despre cum pot fi prevenite efecte ale unor furtuni devastatoare precum cea de duminica trecută. Deși lista de idei și sugestii rămâne deschisă, primarul Nicolae Robu a dezvăluit deja o posibilă investiție viitoare.

„Eu am lansat în primărie un brainstorming cu măsuri pe care trebuie să le luăm pe viitor pentru a fi mai bine pregătiți în diverse situații de urgență, ca să le numesc altfel.


Aștept să îmi vină toate ideile din toate structurile și apoi vom face și o discuție cu membrii corpului decizional și una dintre idei este, spre exemplu, să constituim noi o rețea de senzori ai orașului, pentru a măsura diverși parametri. Cineva mi-a spus că o firmă măsoară parametrii vântului, nu am încă validarea informației, dar părea credibilă și la locul cu pricina de măsurare vântul a avut 148 de km/h. (…) Fapt este că noi putem să ne protejăm și printr-o investiție care nu poate fi nu știu cat de mare, prin care să măsurăm anumiți parametri care prezintă interes dincolo de ceea ce trebuie să se întâmple prin avertizările care se lansează la nivel național. Să măsurăm acei parametri care prezintă interes”, a declarat Robu.

Amintim că în timpul furtunii de duminica trecută cinci oameni și-au pierdut viața în județul Timiș. Alte câteva zeci au fost răniți, iar pagubele materiale produse la școlile și spitalele din județ se ridică la peste 20.000.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.