Schimbări în circulația mijloacelor de transport în comun, la Timișoara: trasee modificate...

Schimbări în circulația mijloacelor de transport în comun, la Timișoara: trasee modificate și linii suspendate

0
DISTRIBUIȚI

Regia Autonomă de Transport Timișoara a anunțat modificări la circulația mai multor mijloace de transport în comun, începând de sâmbătă, schimbări provocate de lucrările de asfaltare de pe strada Andrei Șaguna.

Iată toate modificările, așa cum au fost comunicate de RATT:

– liniile 1şi 2 de tramvai vor circula din Piaţa Traian pe strada Dacilor – strada Mihail Kogălniceanu – buclă Gara de Est şi retur,
– linia 10 de tramvai va fi suspendată,
– linia 5 de tramvai va fi înlocuită cu un microbuz care va circula pe traseul Ronaţ – Calea Bogdăneştilor – strada Macilor – strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Cetăţii – Calea Bogdăneştilor – strada Taborului – strada Semicerc – strada Dunării – Ronaţ.


Staţiile vor fi comune cu cele de tramvai, dar se vor înfiinţa şi două staţii noi, pe strada Macilor, înainte de strada Mircea cel Bătrân şi pe bulevardul Cetăţii, înainte de intersecţia cu Calea Bogdăneştilor.
– liniile de autobuz 21 şi Expres 8 vor circula pe strada Andrei Şaguna doar pe o singură bandă.

În zona Fabric va fi introdus un autobuz care va avea traseul: Piaţa Traian – strada Dacilor – strada Mihail Kogălniceanu – Gara de Est – strada Avram Imbroane – strada Gheorghe Adam – Calea Dorobanţilor – strada Andrei Şaguna – strada Iepurelui – strada Ştefan cel Mare – Piaţa Traian.

Schimbările vor rămâne valabile până la finalizarea lucrărilor de pe strada Adnrei Șaguna.

De asemenea, în perioada 02 – 04.09.2017, din cauza lucrărilor de asfaltare pe bulevardul Mihai Eminescu, autobuzele articulate de pe linia Expres 7 vor fi deviate pe bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Regele Ferdinand – Piaţa Regina Maria şi retur. Autobuzele vor opri în staţia Catedrala Mitropolitană (comună cu cea de tramvai) şi Regina Maria.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.