p>
Semnal de alarmă tras de polițiștii timișeni. Numărul accidentelor rutiere grave înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2017 a crescut, comparativ cu perioada similiară a anului 2016. Astfel, au avut loc cu șase accidente rutiere grave în plus, iar numărul deceselor este cu 19 mai mare.
Ieri, la sediul Palatului Administrativ a avut loc ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Timiș, condusă de vicepreședintele consiliului județean, Traian Stancu, în cadrul căreia s-a discutat și despre factorii de risc în domeniul circulației rutiere.
„Principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere grave au fost viteza neadaptată / neregulamentară (28 accidente în urma cărora au decedat 17 persoane şi 26 persoane au fost rănite grav); indisciplina pietonală (24 accidente, cu 5 persoane decedate şi 19 persoane rănite grav); neacordarea de prioritate pietoni (21 accidente, cu 2 persoane decedate şi 20 persoane rănite grav); neacordare de prioritate vehicule (16 accidente, cu 2 persoane decedate şi 15 persoane rănite grav)”, transmit reprezentanții CJ Timiș.
Conform datelor Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, de la începutul acestui an până la finalul lunii iulie au fost reţinute 2.947 permise de conducere auto şi retrase 2.443 certificate de înmatriculare și au fost ridicate, până la remedierea deficienţelor constatate, 183 plăcuţe de înmatriculare.
Membrii ATOP au solicitat instituțiilor abilitate să ia măsuri de îmbunătățire a semnalizărilor rutiere de pe drumurile publice, pentru optimizarea siguranței traficului rutier.





