Avertizare meteo: vânt puternic, ninsoare și temperaturi scăzute în vestul țării, în...

Avertizare meteo: vânt puternic, ninsoare și temperaturi scăzute în vestul țării, în acest sfârșit de săptămână

0
DISTRIBUIȚI

Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare de vreme rea valabilă pentru întreaga țară. Astfel, din această seară, începând cu ora 21.00, și până în data de 30 octombrie, ora 23.00, se vor semnala intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte, precum și disconfort termic.

În vestul țării, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, vântul va prezenta intensificări cu viteze ce pot depăși temporar 50 – 55 km/h, iar la munte 80 km/h.


Pe arii extinse va ploua, iar la munte, la peste 1.800 metri, va ninge.

Duminică, intensitatea vântului va fi în crește, astfel că vor fi rafale de peste 60 – 70 km/h, iar la munte, vântul va sufla tare, cu viteze de peste 100 km/h și temporar va viscolii ninsoarea.

“Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece”, transmite Administrația Națională de Meteorologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.