p>

Nu mai puțin de 250 de metri pătrați din acoperiș au fost mistuiți de flăcări, împreună cu izolația exterioară de polistiren, dar și tavanul din toate camerele. În momentul izbucnirii incendiului, părinții și cei doi minori se aflau în casă, însă au reușit să iasă până la sosirea echipajelor de intervenție. Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de trei ore, până au reușit să lichideze incendiul.
https://www.youtube.com/watch?v=F6K-eMjEY7Q&feature=youtu.be
La fața locului s-a intervenit din partea Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare cu șapte subofițeri, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și opt pompieri voluntari din partea SVSU Variaș, SVSU Periam și SVSU Sânpetru Mare. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu ardere generalizată.