Cinci elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni sunt eroii zilei. În această dimineață, aceștia se deplasau către Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara, unde făceau practică, și au reușit să salveze viața unui bărbat în flăcări.
Astfel, Sergiu-Adinel Ciorogar, Răzvan-Petrică Seleşan, Florin-Emanuel Merean, Ionuţ Bulimej şi Denis-Vlăduţ Zgârcea au văzut, în jurul orei 07.00, un bărbat în flăcări care alerga pe marginea drumului din localitatea Batiz.
“Elevii au oprit maşina pentru a sări în ajutorul bărbatului.
Doi dintre ei au dus bărbatul la râul din apropiere pentru a stinge flăcările care l-au cuprins, iar ceilalţi trei au folosit extinctorul din maşină pentru a stinge incendiul din bucătaria casei”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara.
Bărbatul le-a spus celor cinci elevi că voia să aprindă focul în sobă folosind benzină. Acesta nu a observat faptul că şi-a dat cu combustibil şi pe haine, iar în momentul când a aprins chibritul a fost cuprins de flăcări.
După ce l-au salvat pe bărbat, cei cinci elevi au sunat la 112 şi l-au asistat până la sosirea ambulanţei şi a pompierilor, deoarece prezenta răni şi arsuri. Aceștia au fost felicitați de șeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara pentru faptul că “au devenit eroii bărbatului, demonstrându-şi calităţile de jandarmi”.