Au început ziua cu stângul. Peste 150 de persoane care urmau să călătorească de la Timişoara la Bucureşti, în această dimineaţă, au ajuns să fie blocaţi în Aeroportul Internațional „Traian Vuia”. Pasagerii trebuia să urce într-o aeronavă Ryan Air programată să decoleze la ora 07.15.
După ce s-au făcut toate procedurile şi s-a ajuns la cea cea de îmbarcare, pasagerii au primit vestea proastă: avionul s-a defectat şi nu mai poate decola. Pentru a ajunge în Capitală, pasagerii sunt nevoiţi să aştepte o altă aeronavă care ar trebui să aterizeze de la Bergamo, din Italia, în jurul orei 8.30. Vestea proastă i-a scos din sărite pe mulţi dintre călători. O femeie a i-a reproşat celei care a adus vestea că piloţii nici măcar nu au urcat în aeronavă. „Cum ştiu că această este stricată”?
UPDATE 1 Aeronava de la Bergamo, care urmează să-i transporte pe cei 150 de pasageri spre București, a aaterizat, în urmă cu puțin timp pe aeroport. Pasagerii se pregătesc pentru îmbarcare.