Ziua și tramvaiul blocat. „Armonia”, împins de timișoreni pe șine VIDEO

Ziua și tramvaiul blocat. „Armonia”, împins de timișoreni pe șine VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

Scene desprinse parcă din filmele de comedie, zilele trecute, la Timişoara. Mai mulţi cetăţeni au împins, prin ploaie, un tramvai Armonia, care a rămas blocat pe şine, în zona Gării de Nord. Momentele au fost imortalizate de un timişorean care a filmat întreaga scenă.

Un alt tramvai reabilitat s-a blocat și în această seară, de această dată în zona Modern, dar tot într-o intersecție, Calea Dorobanților cu Simion Bărnuțiu.

Amintim că municipalitatea timişoreană a reabilitat cu bani de la bugetul local 12 tramvaie botezate mai apoi Armonia.


Costurile s-au ridicat la 500.000 de euro per bucată. În luna decembrie alte două tramvaie Armonia au rămas blocate pe şine, după ce mai multe şuruburi din componenţa lor au cedat.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, explica la începutul acestui an că „Apropo de aceste defecţiuni. Sigur că eu înţeleg abordarea mediatică. Se pun titluri care sună tare, ca lumea să fie tentată să citească. Aceste defecţiuni care apar a doua oară la tramvaiele Armonia, ele nu sunt majore, sunt neplăcute, evident deranjante, dar e vorba de o eroare de dimensionare a unor şuruburi care face ca la anumite momente de suprasolicitare unele să se foarfece. Remedierea se face simplu. Tramvaiul trebuie dus în depou, se repară. Tramvaiele Armonia sunt foarte bune, dar apar aceste probleme fiindcă, din păcate, ori proiectanţii, ori cei de la execuţie, au greşit cu aceste şuruburi. Trebuie să remedieze. Se repară la noi. Dacă ar fi deştepţi, ar trebui să le schimbe preventiv la toate. Până acum nu le-au schimbat, că spun că e vorba de o frână bruscă şi nu se mai întâmplă la altele. E o prostie. Ar trebui să le schimbe pe toate”.

Sursa video: Facebook / Orașul Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.