Victor Ponta, audiat în dosarul de corupție al lui Sebastian Ghiţă. Ce...

Victor Ponta, audiat în dosarul de corupție al lui Sebastian Ghiţă. Ce a declarat în fața judecătorilor Curții Supreme

0
DISTRIBUIȚI

Fostul premier Victor Ponta a fost audiat, astăzi, la instanţa supremă în dosarul în care Sebastian Ghiţă este cercetat pentru fapte de corupţie, el subliniind că omul de afaceri nu i-a cerut niciodată să-i ofere vreo funcţie procurorului Liviu Tudose pe care l-a văzut doar de două ori, potrivit Mediafax.

„L-am întâlnit pe procurorul Tudose de vreo două ori. Prima oară am fost invitat la Sinaia la căsătoria unui prieten şi am înţeles că Tudose era naş de cununie. În această calitate m-a salutat şi am schimbat câteva cuvinte. Ulterior acestei întâlniri, la Bucureşti, la biroul meu, am fost înştiinţat că domnul Tudose doreşte să îmi dea o invitaţie. Deoarece fiica mea făcea – şi face pian – şi fiica lui avea un concert de pian la Ploieşti. Întâlnirea a durat 30 de secunde. Eram foarte grăbit. I-am spus că, dacă programul îmi permite o să onorez invitaţia, dar nu am reuşit. De atunci nu l-am mai întâlnit şi nu am mai vorbit niciodată”, a spus fostul premier în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Totodată, preşedintele completului l-a mai întrebat pe Victor Ponta dacă era prieten cu Sebastian Ghiţă şi dacă acesta i-a cerut să îl promoveze în vreo funcţie pe procurorul Liviu Tudose.

„În acea perioadă eram prieten cu domnul Sebastian Ghiţă, dar acum… Acesta nu mi-a solicitat niciodată să-l numesc sau să îi ofer lui Tudose vreo funcţie. Sigurele persoane cu care am vorbit de Tudose erau Cazanciuc (fostul ministru al Justiţiei, n.r.) şi Tiberiu Niţu (fostul procuror general, n.r.) Asta, ca urmare a faptului ca fusesem la nuntă şi amândoi erau din Prahova, lucraseră în Prahova. I-am întrebat dacă îl cunosc. I-am întrebat dacă e o problemă de imagine publică dacă am fost la o nuntă unde el a fost naş. Nu ştiam cine este naşul. La acea nuntă, Ghiţă nu a fost prezent. Eu l-am întrebat pe Cazanciuc dacă e o problemă cu Tudose.


I-am spus că m-a invitat la Ploieşti şi l-am întrebat dacă vrea să vină”, a mai spus Victor Ponta.

Victor Ponta a fost audiat în acest dosar întrucât, la începutul lunii martie 2016, procurorul Liviu Tudose a susţinut într-o declaraţie dată în faţa procurorilor că „în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiţă Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcţie de conducere, respectiv director Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”, se arată în referatul Direcţiei Naţionale Anticorpuţie.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis.

Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru, la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În rechizitoriul procurorilor se arată că “în perioada iunie 2013 – primăvara anului 2014, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti se afla, în curs de urmărire penală, o cauză complexă în care se efectuau cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, mai multe persoane vizate au obţinut informaţii confidenţiale pe mai multe căi, printre beneficiarii acestor informaţii nedestinate publicităţii fiind şi Ghiţă Sebastian Aurelian”.

Informaţiile confidenţiale priveau obiectul unor cercetări asupra unor persoane fizice sau juridice, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, măsurile preventive ce urmau a fi luate, numele procurorului de caz şi ale ofiţerilor de poliţie delegaţi să efectueze urmărire penală.

“Concret, folosindu-se de influenţa pe care o avea şi pe care o exercita efectiv pentru menţinerea şi promovarea în funcţii publice a anumitor persoane, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian i-a capacitat pe inculpaţii Tudose Liviu Mihail şi pe Dosaru Viorel să-i furnizeze informaţii confidenţiale din dosarul aflat în curs de urmărire penală”, mai arată rechizitoriul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.