Cum ar putea arăta complexul imobiliar propus pe terenul aflat vizavi de...

Cum ar putea arăta complexul imobiliar propus pe terenul aflat vizavi de Primăria Timișoara. Clădirea fostului Liceu de Arte ar urma să fie demolată FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Mai multe soluții de valorificare a terenului aflat vizavi de Primăria Timișoara, pe care se află clădirea în care-și desfășoară activitatea Inspectoratul Școlar Timiș, precum și imobilul unde a funcționat Liceul de Arte Plastice, au fost propuse de șase arhitecți. Proiectele lor au fost expuse, ieri, în clădirea fostului liceu, concursul fiind organizat de Primăria Timișoara în parteneriat cu dezvoltatorul imobiliar din Cluj-Napoca care a cumpărat terenul.

Noul proprietar al terenului de peste 8.000 de metri pătrați intenționează să ridice un complex imobiliar care să cuprindă și un hotel de zece etaje, un centru comercial și o parcare. Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Timișoara, concursul de proiecte realizate de arhitecți a fost organizat ca obligativitate necesară obținerii avizului de oportunitate, acest mecanism fiind aplicat “pentu a găsi un răspuns profesionist”.

Unul dintre proiecte prevede realizarea unor spații publice în fața hotelului, iar lângă ele ar putea fi amenajată o fântână arteziană sub forma unui dreidel (n.r. un titirez cu patru laturi, care se joacă în timpul sărbătorii evreiești Hanukkah), care va avea un jet de apă pentru a simboliza greșelile făcute comunității evreiești în timpul Holocaustului și în perioadele comuniste.

De asemenea, în ceea ce privește relaționarea complexului imobiliar cu parcul și cu edificiile marcante ale orașului, un arhitect a propus că “nu putem să nu ținem seama de evenimentul major din 2021, în care Timișoara a fost aleasă Capitală Europeană, în acest sens orașul are nevoie de mai multe spații flexibile mixte pentru evenimente, loisir și comerț. Se propun astfel trei dale mixte care să poată găzdui nevoile și manifestările urbane moderne specifice unui pol urban viu și dinamic de talia Timișoarei”.

Totodată, din proiectele prezentate de arhitecți se înțelege că dezvoltatorul imobiliar își propune să demoleze clădirea fostului liceu de arte, unde va fi realizat un spațiu mixt. Doar imobilul în care își desfășoară activitatea Inspectoratul Școlar Timiș va rămâne în picioare, iar în jurul lui fiind realizat hotelul, centrul comercial, pe Str. 20 Decembrie, cafenele și restaurante.

“Zonă delimitată care simbolizează amprenta liceului, un spațiu mixt format din cafenea, librărie, alveole pentru întâlniri, evenimente, lansări de cărți, spații expoziții de artă. Zonă în care să se retrăiască și să se dezvolte memoria liceului și a grupului SIGMA”, scrie pe o planșă prezentată de arhitecți.

Foto: Virgil Simonescu

În ceea ce privește fațadele complexului imobiliar realizat lângă Primăria Timișoara, s-a propus ca acestea să fie “închise peste sticlă cu panouri de metal perforat – limbaj substracție, punând astfel și mai mult în valoare fațada primăriei obținută prin adăugare de decorațiuni.


De fapt, cele două se vor susține reciproc, creând un dialog urban permanent”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.