Șofer RATT, prins beat de polițiști în timpul serviciului. Ce alte nereguli...

Șofer RATT, prins beat de polițiști în timpul serviciului. Ce alte nereguli au mai găsit pe șoselele din Timiș oamenii legii

0
DISTRIBUIȚI

Inconştienţa la volan este întâlnită zi de zi pe şoselele din vestul ţării. Ieri, trei bărbaţi, printre care se aflau şi doi tineri, dar şi un angajat al RATT care transporta călători, au fost prinşi prinși de polițiști încălcând legea la volanul mijloacelor de transport.

De departe cel mai grav caz a fost al unui bărbat de 57 de an, angajat RATT, care a fost prins pe strada Gheorghe Adam din Timişoara în stare avansată de ebrietate, în timpul serviciului.


În urma alcooltestului, valoarea rezultată a fost de 0,69 mg/alcool pur în aerul expirat.

În vârstă de 19 ani, un tânăr conducea ieri prin Cerneteaz, atunci când a fost oprit la intersecţia străzilor Bodoni şi Veseliei, iar poliţiştii au constatat că nu avea permis de conducere, iar numerele de înmatriculare aparţineau altui autoturism.

Tot ieri, de această dată în Lugoj, un tânăr de 23 de ani a fost prins în aceeaşi situaţie, pe strada 20 Decembrie 1989. Tot din cauza faptului că nu avea permis de conducere, iar maşina avea numere de înmatriculare false, s-a ales cu dosar penal, la fel ca în primul caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.