Accident cumplit pe o șosea din Timiș. Doi bulgari au murit după...

Accident cumplit pe o șosea din Timiș. Doi bulgari au murit după un impact violent cu altă mașină. Declarațiile șocante ale martorilor FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în Timiș, în urma căruia două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite. Două mașini s-au ciocnit pe DN6, la cinci kilometri de Lugoj, în apropiere de localitatea Găvojdia, informează lugojinfo.ro.

O mașină cu numere de Bulgaria care circula dinspre Caransebes spre Lugoj a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină, în care se aflau doi barbati din Petrosani. În urma impactului, doi bărbați din prima mașină, doi cetățeni bulgari, au murit pe loc. În mașină se afla și un copil, o fetiță, care a fost transportată la spital. Șoferul și pasagerul celeilalte mașini au ajuns și ei la spital. Mai mulți martori prezenți la faza locului au declarat că scena a fost îngrozitoare, imediat după impact, precizând că modul în care conducea șoferul bulgar era cel puțin ciudat. ”M-a depasit de vreo trei ori pe drum. Conducea haotic. Când am ajuns aici m-am speriat. Am sunat la 112 că nu știam ce să fac. Se auzeau strigăte din amândouă mașini”, a declarat un bărbat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul. Circulația în zonă a fost întreruptă aproape o oră.

Foto: lugojinfo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.