Deputatul PNL Marilen Pirtea a anunțat, astăzi, că a găsit o soluție prin care proiectul autostrăzii Timișoara – Belgrad ar putea fi reînviat. Astfel, liberalul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că vrea să creeze un grup de lucru parlamentar care să intre în colaborare cu parlamentari din Serbia pentru a „resuscita” proiectul.
„Propunerea mea este de a crea un grup de lucru parlamentar care să intre într-o colaborare cu diverși colegi parlamentari din Serbia pentru a resuscita proiectul cu autostrada Timișoara – Belgrad. Am fost aproape de a iniția un astfel de proiect, dar în guvernarea Grindeanu a fost oprit, vina a fost pisica aruncată dintr-o parte a graniței într-alta, dar lucrurile au fost clarificate și de ministrul Transporturilor din Serbia, care spunea că există totuși interes din partea Serbiei pentru această autostradă, deși guvernul Grindeanu susținea că sârbii au blocat proiectul, dar și de președintele Serbiei, care a venit în România și spunea că Serbia este interesată de a lega printr-o autostradă Belgradul, mai exact Pancevo, de Timișoara, dar și de București printr-o altă zonă, prin Craiova”, a detaliat Marilen Purtea.
Deputatul PNL a făcut un apel la toți parlamentarii de Timiș de a susține acest proiect, pentru că accesul rutier spre Serbia este foarte important.
„Vom crea acest grup parlamentar prin care fac apel la toți parlamentarii de Timiș de a intra în el și de a susține acest proiect prin lobby, prin diferite demersuri și să-l implementăm.
București este singura capitală din Uniunea Europeană care nu este legată printr-o autostradă de alte capitale. Timișoara este, de bine de rău, legată de Budapesta, Viena în continuare, Bratislava, de autostradă. Îmi doresc să folosim această oportunitate pentru a ne lega de Belgrad, pentru că Timișoara are nevoie de forță de muncă, iar accesul rutier este foarte important și am avea doar de beneficiat din acest proiect”, a mai explicat Marilen Pirtea.
Liberalul susține că va trimite scrisori fiecărui parlamentar român pe această temă, pentru a se înscrie în grupul de lucru, dar și parlamentarilor din Serbia. De asemenea, Marilen Pirtea spune că intenționează să vorbească cu Ambasadorul României în Serbia, pentru a vedea ce este de făcut pentru a reînvia acest proiect.
„Evident că n-o să le promitem timișorenilor că peste noapte vom rezolva lucrurile, dar cu consecvență cred că putem să mișcăm lucrurile”, a conchis Marilen Pirtea.