Amendă usturătoare primită de o firmă din Timişoara, care a fost prinsă cu angajaţi „la negru”, în urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii de imigrări din Timiş.
Incursiunea oamenilor legii la sediul unde-şi desfăşoară activitatea societatea comercială a avut loc ieri. Aici au fost depistaţi doi străini care nu aveau acte legale pentru desfăşurarea activităţii.
20.000 de lei a fost amenda primită de firma care se ocupă cu producerea şi comercializarea produselor de panificaţie. Cei doi bărbaţi, cu vârste de 38 şi 29 de ani sunt din Macedonia, respectiv din Serbia.
Societatea comercială a fost sancţionată pentru că nu a respectat prevederile OG nr. 25 din 26 august 2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, respectiv pentru primirea la muncă pe teritoriul României a străinilor fără a deţine aviz de angajare.