Mocănița fumegă din nou. Trenul molcom care te plimbă prin peisajul fascinant...

Mocănița fumegă din nou. Trenul molcom care te plimbă prin peisajul fascinant al Țării Moților

0
DISTRIBUIȚI

Turiștii care ajung în vestul țării pot avea parte de o experiență inedită: o plimbare cu singura mocăniță din județul Hunedoara.

Locomotiva cu abur circulă pe singurul tronson de cale îngustă folosit în scop turistic din județul Hunedoara, între Brad și Crișcior. Mocănița a fost repusă din nou în funcțiune și în acest an, astfel că au fost realizate plimbări speciale cu celebrul tren din Țara Moților în minivacanța de Rusalii, precum și în data de 1 iunie, când este marcată Ziua Copilului.

Urmează ca astfel de curse să fie organizate regulat, în perioada iulie – septembrie, când numărul turiștilor curioși să călătorească cu mocănița este mult mai mare, iar apoi doar în perioada sărbătorilor de iarnă.

Vagoanele trase de locomotiva cu abur circulă pe un traseu de aproximativ șapte kilometri: Crișcior Poarta 2 – Brad Biserica Mare Ortodoxă, Brad Gara CFR și retur. Capacitatea trenului este de 130 de locuri, iar prețul unui bilet pentru plimbarea dus – întors cu mocănița este de 20 de lei pentru adulți și de 10 lei pentru copii. Trenul care circulă doar în scop turistic este compus din locomotiva Crișcior 5, care funcționează cu un amestec de cărbuni și lemne, vagoane de călători, precum și un vagon bar. Călătoria are o durată de aproximativ o jumătate de oră, iar viteza de circulație nu depășește 30 km/h.

Majoritatea turiștilor care ajung să se plimbe cu mocănița în județul Hunedoara rămân fascinați de peisajul de poveste întâlnit, iar cei care se află pentru prima dată într-o astfel de garnitură sunt încântați de dimensiunea redusă a trenulețului și de mobilierul proporțional cu mărimea acestuia.

Mocăniţa cu aburi care operează pe traseul Brad – Crișcior este un proiect al S.C. Calea Ferată Îngustă SRL, cu sediul în Crișcior, judeţul Hunedoara, această societate mai având în ţara încă trei mocăniţe în exploatare: în judeţul Suceava, pe traseul Huţulca-Moldoviţa, în judeţul Alba, pe traseul Abrud – Câmpeni, şi în judeţul Covasna, pe traseul Covasna-Comandău.

Georg Hocevar, președintele Asociației pentru Păstrarea Liniilor Înguste și cel care a reabilitat locomotiva cu abur care circulă în Țara Moților, a precizat că, în fiecare an, peste 2.000 de persoane călătoresc cu mocănița pe tronsonul Crișcior – Brad.


În urmă cu peste zece ani, investitorul austriac a cumpărat trenulețul cu patru vagoane, l-a recondiționat, iar apoi l-a repus în circulație, reușind să învie o tradiție a zonei.

De altfel, mocănița din județul Hunedoara reprezintă prima linie a societății Calea Ferată Îngustă. Această linie a fost construită în anul 1907 pentru transport de cărbune și a fost utilizată pentru acest scop până în anul 1998. Începand cu anul 2001, linia este valorificată în scop turistic, mocănița circulând, spre bucuria oamenilor, în fiecare an înainte de Crăciun, de Paște, de zilele Bradului, de alte sărbători mari, precum și în perioada sezonului estival.

Obiective din Țara Moților

Pe lângă plimbarea cu mocănița, turiștii mai pot vizita o serie de obiective importante din Țara Moților, printre care Atelierul de locomotive din Crișcior, Muzeul Aurului din Brad sau piața din Brad, situată chiar pe lângă traseul pe care circula locomotiva cu abur.

De asemenea, la Crișcior există o veche biserică românească de la sfârșitul secolului al XIV-lea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de cneazul Balea și soția sa, jupânița Vița. Biserica are elemente de tradiție bizantină și gotică, preluate într-o viziune populară, și păstrează fragmente de pictură murală, realizată tot de un meșter local, chiar în perioada construirii ei. Acum mai pot fi văzute tabloul votiv cu familia ctitorului, scene biblice și câțiva sfinți iar în exterior, pe peretele nordic, scene din „Judecata de Apoi”.

În apropierea vechii biserici se află și schitul „Sfânta Treime”, care adăpostește părți de la Sfinții 40 de Mucenici, o clădire cu chilii, ateliere și locuri pentru pelerini și un muzeu de etnografie amenajat într-o căsuță de lemn veche de 200 de ani, unicat în zonă, care păstrează vatra de pământ originală și adăpostește o impresionantă colecție de obiecte de uz casnic, unelte agricole sau folosite pentru exploatarea aurului, fotografii care evocă istoria localității.

În satul aparținător Zdrapți poate fi văzută biserica de lemn „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, construită în 1852, care mai păstrează din pictura originală vechile icoane împărătești și pictura tâmplei, mutate acum în biserica „Sf. Nicolae” din localitate, care a aparținut greco-catolicilor iar acum este folosită tot de ortodocși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.