Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis, în urmă cu puțin timp, un nou cod galben de vreme rea, în Bihor și în Timiș, valabil, deocamdată, până la ora 11.30.
Astfel, în tot județul Timiș, de la Timișoara sau Sânnicolau Mare până la Jebel sau Otelec, ploile nu se vor opri, așteptându-se averse ce vor cumula 20…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, și chiar grindină de mici dimensiuni.
UPDATE 13.15 ANM vine cu o nouă avertizare, pentru această oră, pentru județul Arad.
Meteorologii au emis cod portocaliu de de vreme severă, așteptându-se descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie, dar și averse ce vor cumula 30…40 l/mp.