ASU Politehnica, la al doilea egal consecutiv în teste. ”Băieții în ghete”...

ASU Politehnica, la al doilea egal consecutiv în teste. ”Băieții în ghete” au fost conduși la pauză de CSM Reșița GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Virgil Simonescu

ASU Politehnica a înregistrat a doua remiză la rând în amicalele verii. A fost astăzi pe ”Știința” tot un 2-2 și tot cu o divizionară C, dar de această dată cu Reșița lui Octavian Benga. Formația pregătită de fostul ”secund” al lui ACS Poli a condus la pauză. Gazdele au pus stăpânire pe joc după introducerea garniturii de bază. Cea mai spectaculoasă reușită a întâlnirii i-a aparținut fundașului stânga timișorean Alexandru Cherecheș.

ASU Poli remizase în ultimul joc din cantonament cu același scor, 2-2, însă în fața Devei. Cu CSM Școlar Reșița, din același eșalon, primul 11 al alb-violeților a părut mai degrabă unul experimental. Cu toate acestea Schieb a deschis scorul în minutul 3 cu un șut din afara careului. Iar Bedea putea majora scorul, dar l-a luat la țintă pe Zimmermann patru minute mai târziu. Noua achiziție a cărășenilor, aflați la prima verificare a verii, brazilianul Miranda (ex-Dinamo) l-a pus prima dată în dificultate pe Murariu. Portarul gazdelor respingând în corner în minutul 21. Peste alte 11 minute însă timișorenii au încasat gol de la Taciuc, care a deviat cu călcâiul șutul-recentrare trimis de Staicu. Același Marius Staicu a stabilit scorul pauzei: 1-2, după ce a transformat un penalty obținut de Taciuc în duel cu Szasz.

La reluare lucrurile s-au schimbat total după o oră de joc. CSM-ul, care a optat pe o altă formație în partea secundă, a trebuit să reziste forcing-ului gazdelor în ultima jumătate de oră. Din minutul 62 Cosmin Petruescu a trimis o garnitură mai ”grea”, cu mai mulți seniori. Totuși, golul egalizator a venit de la un tânăr. În minutul 65 Cherecheș a punctat superb cu un voleu din afara careului după o așezare de la Bozian. Peste alte trei minute Miholca nu a reușit să-l copieze din interiorul careului iar reșițenii au rezistat asalturilor finale. Bozian (min. 77) și Velici (83), având alte șanse notabile de gol pentru ASU Poli.

S-a încheiat 2-2 și mâine, de la aceeași oră (18) și tot pe ”Știința”, ”Băieții în ghete” au întâlnirea cu iz istoric contra Progresului Spartac, reeditarea finalei din 1958 câștigată de timișoreni. Pentru acest eveniment suporterii alb-violeți pun în vânzare și bilete speciale la prețul de 5 lei.

ASU Politehnica: Murariu – Szasz, Nicolescu, Coadă, Cojocaru – Vidrăsan, Bîte (46, Gașpar) – Schieb, Bedea, Ghinescu – Bănică.


Din minutul 62: Murariu (Borbei) – Bilia, Mera, Scutaru, Cherecheș – Poparadu, Ignea – Plămadă, Bozian, Miholca – Velici. Antrenor: Cosmin Petruescu.

CSM Reșița:

Zimmermann – Lazăr (ex-UTA), Bactăr, Mardare, Almic (ex-Pandurii Târgu Jiu) – Breșneni, Miranda – Săulescu, D. Toma, Taciuc – Staicu (repriza I).

Toader (ex-Voința Lupac) – Prodana, Albu, Oprea, Drăghici (junior CSM Reșița, 68 Marius Musteța) – Hrudei, Izmană, Marian Musteța, Dorian Odoubi* (74 Almic) – Burciu – Ene. Antrenor: Octavian Benga.

Petruescu, mulțumit

Spre deosebire de precedentul 2-2, Cosmin Petruescu, ”principalul” lui ASU Poli, avea mai multe motive de satisfacție. ”Privind partea plină a paharului am marcat două goluri. În momentul în care în prima repriză am avut opt jucători sub 21 de ani și astfel de greșeli sunt inerente. Una peste alta a fost un test mai mult decât util. Am avut o altă atitudine față de meciul cu Deva, și o altă stare de oboseală, suntem la alt nivel de pregătire. Suntem exact unde trebuie să fim cu două săptămâni înaintea începutului campionatului. Ne-am dorit să facem un pressing avansat, să nu dăm adversarului posibilitatea să aibă posesia iar pe faza de atac să avem cât mai mult mingea. În multe momente am reușit, în unele nu. Aceste relații de joc necesită timp, nu se pot face într-un timp scurt… Am avut foarte multe lucruri de pus la punct. Pentru a fi fizic bine în campionat era primordial ca în această primă perioadă să punem accent pe această parte”, a declarat Cosmin Petruescu.

”Mâine va fi o partidă mai aparte, se împlinesc 60 de ani de la finala câștigată de Știința cu Progresul, scor 1-0… Sperăm ca rezultatul să fie tot de partea echipei noastre, mi-aș dori asta în primul rând pentru suporterii noștri. Cei de la Progresul Spartac sunt o echipă foarte bună, ne-am dorit adversari buni de Liga a III-a spre Liga a II-a”, a precizat ”Conferențiarul” despre testul de mâine.

”Un joc mulțumitor pentru noi, am început de două săptămâni, am întâlnit un adversar de eșalon superior, au început înaintea noastră, au venit din cantonament. Sunt multe lucruri negative are putem să le punem la punct. Avem un lot nou, 80% schimbat, e normal să suferim la relațiile de joc. Dar având în vedere că e primul joc mă declar mulțumit. Am făcut multe transferuri, i-am împărțit azi pe jucători în două reprize, am vrut să evaluez și alți jucători. L-am luat și pe Marius Curtuiuș, de la UTA, un transfer foarte bun, duminică va mai veni un jucător bun și consider că mai trebuie să acoperim un post și vom închide această perioadă de transferuri”, a spus și Octavian Benga, tehnicianul Reșiței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.