Apel pentru autorităţi, dar şi pentru cei care vor să îşi dezvolte afacerea. În regiunea de vest sunt disponibile, spre accesare, sute de milioane de euro, bani europeni, gestionaţi de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest), prin Programul Operaţional Regional (POR) care se derulează până în 2020.
ADR Vest pune în practică cele două „etape” ale POR, atât pe cea desfăşurată între 2007 şi 2013, cât şi sesiunea 2014-2020. Banii pot fi folosiţi la dezvoltarea activităţii societăţilor private, a autorităţilor şi instituţiilor publice, dar şi la dezvoltarea infrastructurii la toate nivelurile. Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 642,51 milioane euro.
POR 2014-2020: sunt depuse deja proiecte în valoare de 1 miliard de euro
- 803 proiecte depuse (valoare: 1 miliard de euro, 907,98 milioane euro valoarea finanţării nerambursabile)
- 317 proiecte deja contractate (valoare totală: 304,65 milioane euro, 236,73 milioane euro – valoarea finanțării nerambursabile)
- 212 proiecte în evaluare/precontractare (valoare totală de 538,94 milioane euro și 488,44 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile)
- 274 proiecte respinse/retrase/reziliate (223,22 milioane euro, 182,81 de milioane de euro fiind valoarea finanțării nerambursabile)
Câţi bani s-au atras pe POR între 2007-2013.
Câte proiecte sunt deja gata
Alocarea financiară pentru Regiunea Vest, gestionată de ADR Vest, a fost de 417,92 milioane euro, iar în urma realocărilor de pe POS Transport şi POS Mediu, precum și între axele prioritare, alocarea financiară regională finală, aferentă domeniilor de intervenţie gestionate de ADR Vest, a fost de 446,62 milioane euro.
- 788 proiecte depuse
- 430 proiecte contractate (812,51 milioane euro/573,91 milioane euro valoarea finanţării nerambursabile – 128,50% din alocarea financiară regională)
- 389 proiecte deja finalizate (valoare: 669,66 milioane de euro/487,36 milioane euro – valoarea finanţării nerambursabile)
- 3 proiecte în implementare (23,15 milioane euro, 17,31 milioane euro nerambursabili)
- 38 de contracte reziliate (119,70 milioane euro și 69,24 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile)
Toate domeniile majore de intervenție din cadrul POR 2007-2013 au fost închise și nu se mai pot depune proiecte la sediul ADR Vest.
Foto: Pixabay