
„Nu putem confunda PSD cu Liviu Dragnea”, „sondajele demonstrează că mergem spre dezastru şi este foarte clar că în actuala formulă nu putem continua programul de guvernare”. Declaraţiile îi aparţin deputatului PSD de Timiş, Adrian Pau şi vin ca reacţie la apariţia în spaţiul public, astăzi, a scrisorii anti-Dragnea, semnată de un comitet de iniţiativă format din Gabriela Firea, Paul Stănescu şi Adrian Ţuţuianu, toţi lideri la vârful PSD.
Într-o declaraţie pentru PRESSALERT.ro, deputatul Adrian Pau a afirmat că susţine necondiţionat scrisoarea care poate reprezenta un moment T zero în reformarea PSD.
„Eu am cerut încă de acum două săptămâni demisia lui Liviu Dragnea, acum doar îmi reiterez punctul de vedere.
În momentul de faţă, PSD, dacă nu face o mişcare foarte clară, sondajele demonstrează că mergem spre dezastru şi este foarte clar că în actuala formulă nu putem continua programul de guvernare”, a declarat parlamentarul PSD, cu precizarea că PSD este „stigmatizat” de o singură persoană, în acest moment.
Adrian Pau îi reproşează, în primul rând, lui Liviu Dragnea, lipsa de comunicare. „Nu putem ca deciziile să fie luate într-un cerc restrâns. Când am făcut lista de parlamentari la Timiş, am hotărât, de comun acord, ca fiecare dintre noi să fim oameni care nu au probleme cu legea. Cred că este cazul şi ar trebui să facă (n.r, Liviu Dragnea) un pas în spate. Nu spune nimeni că trebuie să părăsească partidul. Nu putem să atragem asupra partidului toate supărările pe care cetăţenii şi alegătorii noştri le au vizavi de Liviu Dragnea”, a continuat parlamentarul PSD.
Adrian Pau a vorbit şi despre alegerile care urmează să aibă loc în filiala PSD Timiş, condusă interimar de Călin Dobra. „Nu m-am gândit deocamdată dacă o să îmi depun sau nu candidatura la PSD Timiş. Eu am convingerea că partidul acesta, filiala ar trebui sa fie condusă de Sorin Grindeanu, ca să ajungem la rezultatele pe care le-am avut”, a spus Pau.
Surse politice citate de presa naţională spun că şi liderul interimar al PSD Timiş este printre şefii de filiale care susţin scrisoarea anti-Dragnea.
Liderii PSD se vor reuni în CEx vineri, la ora 12:30.
Domnule Pau Adrian, „sondajele demonstrează că mergem spre dezastru şi este foarte clar că în actuala formulă nu putem continua programul de” TIMISOARA. Pe cand o pozitie la fel de ferma si in cazul DOHC vopsitului, multpreavopsitul, maimultdecatprevopsitul!!!!