Primăria Timișoara face noi angajări. De data aceasta, municipalitatea anunță că are nevoie de aproape 20 de persoane, care își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciului Public Creșe.
Potrivit unui anunț postat pe site-ul primăriei, este organizat concurs pentru ocuparea a 15 posturi de îngrijitoare copii, care nu trebuie să aibă deloc experiență în domeniu, a două posturi de educatori puericultori, cu studii medii sau generale absolvite și care să aibă curs de calificare, precum și a unuipost de asistent medical, cu studii medii absolvite cu diplomă specialitatea asistent medical și care trebuie să aibă minim un an experiență.
Persoanele interesate pot depune dosarul cu actele necesare până în data de 23 octombrie, la sediul Serviciului Creșe, aflat pe str.
Piatra Craiului, nr. 2 din Timișoara. În 31 octombrie urmează să aibă loc proba scrisă, rezultatele fiind afișate a doua zi. Cei nemulțumiți pot depune contestație până în 2 noiembrie, urmând ca rezultatele după contestații să fie publicate în 5 noiembrie. În data de 6 noiembrie are loc interviul, iar rezultatele finale vor fi afișate în 10 noiembrie.
În Timișoara funcționează doar 13 creșe de stat, iar numărul locurilor disponibile nu acoperă cererea. În viitor, primăria vrea să construiască încă două creșe.
Mai multe informații sunt disponibile AICI!