Când industria muribundă devine artă vie. „Planeta Petrila” și discuții despre salvarea...

Când industria muribundă devine artă vie. „Planeta Petrila” și discuții despre salvarea unor locuri condamnate, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Seria evenimentelor din cadrul proiectului „Serile patrimoniului” iniţiat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, care se desfăşoră în sala StudioArt a Casei Artelor de pe strada Augustin Pacha, continuă cu o temă de mare actualitate, cea a patrimoniului industrial, în cadrul unei inedite întâlniri, „Patrimoniul industrial – exploatare prin cultură”, care va avea loc în 15 octombrie, de la ora 18:30. Evenimentul se desfăşoară în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural, sub egida DOM100.

Potrivit organizatorilor, tema propusă pentru întâlnirea din această lună este extrem de vastă, aşa încât alegerea s-a oprit asupra dezbaterii unui caz concret, cel al minei Petrila, „un loc cu o istorie recentă foarte zbuciumată, un loc al cărui destin pare a fi însă unul mai norocos decât al altora. Şi asta graţie unor oameni din zonă, în frunte cu deja celebrul Ion Barbu, care se încăpăţânează să transforme ruinele fostei mine într-un spaţiu cultural vizibil şi viu”.

Întâlnirea din 15 octombrie va debuta cu proiecţia filmului „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu şi distribuit de Transilvania Film, şi va fi urmată de discuţii pe tema patrimoniului industrial.


Invitaţii evenimentului sunt cunoscutul caricaturist Ion Barbu şi arhitectul Mihai Danciu, care este de părere că „la fel ca întreaga Vale a Jiului şi, de fapt, toate oraşele post-industriale, Petrila trece printr-un proces de regăsire a unei raţiuni de a fi. Dincolo de resemnare sau fatalism, atitudini întâlnite cu precădere în discursul colectiv, oraşul continuă să se contracte lent, rezultat al diminuării activităţilor economice care i-au determinat iniţial apariţia. În acest peisaj post-industrial, specific din perspectivă socio-economică şi culturală, intervenţiile asupra patrimoniului industrial sunt strâns legate de asumarea unui program general de regenerare prin cultură. Parcursul de până acum arată doar primele etape ale unui proces amplu de reconversie care se construieşte treptat şi influenţează viitorul întregii comunităţi. Faptul că Mina Petrila devine un nou centru al oraşului reprezintă şansa unei schimbări în discursul general, de la resemnare la optimism şi de la fatalism la ataşamentul la valorile comune care formează comunitatea petrileană la apusul mineritului”.

Rezervările pentru participare se fac pe adresa de mail arheologie@culturatimis.ro până în 12 octombrie, costul unui bilet este zece lei, iar acestea se obţin de la Casa Artelor, înaintea evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.