Salariile cadrelor medicale din școli, blocate din cauza Primăriei Timișoara. Ce spune...

Salariile cadrelor medicale din școli, blocate din cauza Primăriei Timișoara. Ce spune DSP Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Nervi întinși la maximum pentru zecile de cadre medicale care lucrează în cabinetele școlare și studențești din Timișoara. Deși suntem aproape la finalul lunii noiembrie, medicii și asistenții medicali nu și-au primit încă salariile pe luna octombrie a acestui an. De vină ar fi reprezentanții Primăriei Timișoara, susține Direcția de Sănătate Publică Timiș, în condițiile în care ar fi făcut noi angajări în această toamnă.

„Între Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș și Autoritatea Administrației Publice Locale: Consiliul Local al Municipiului Timișoara este încheiat un contract pentru asigurarea unor cheltuieli de natura cheltuielilor de personal aferente medicilor, medicilor dentiști, asistenților medicali și a cheltuielilor pentru medicamente și materiale sanitare pentru baremul de dotare din cabinetele de medicină generală și dentară din unitățile sanitare de învățământ, cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2018.


Contractul menționat a fost perfectat în baza documentelor justificative prevăzute de legislația în vigoare și depuse de către Primăria Municipiului Timișoara pentru personalul existent la data întocmirii contractului. Documentele justificative depuse de către Primăria Municipiului Timișoara în luna noiembrie a.c. pentru finanțarea sumelor solicitate cuprind și cheltuieli de personal aferente unor persoane nou angajate care nu fac obiectul contractului mai sus menționat”, a arătat conducerea DSP Timiș, la solicitarea PRESSALERT.ro.

De asemenea, reprezentanții instituției au transmis faptul că angajații din cabinetele medicale școlare din Timișoara își vor primi salariile pe luna precedentă mâine. „Finanțarea din luna noiembrie aferentă drepturilor salariale personalului existent la data încheierii contractului pentru luna octombrie urmează a fi realizată în cursul zilei de vineri, 23.11.2018”, a informat DSP Timiș.

La nivelul Timișoarei funcționează aproximativ 30 de cabinete medicale școlare și studențești, plus alte 19 cabinete dentare pentru elevi și studenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.