Înainte de Crăciun

”So this is Christmas, what have you done?”, zice John Lennon într-un cântec celebru. Mi se pare, și astăzi, una dintre cele mai bune concluzii de sfârșit de an, perioada aia când începem să ne facem, vrem nu vrem, bilanțul vieții celor 300 și ceva de zile care s-au scurs. Promisiunile cu lăsatul de fumat sau că vom slăbi sau că nu vom mai înjura în trafic încă nu se formulează, dar tot începem să aruncăm un ochi în spate.

Așa că, ce-am făcut noi în anul 2018? A fost un an greu pentru România. Pentru a nu știu câta oară, ne-am trezit că un grup cu planuri ”pe din dos” ne hotărăște soarta, fără ca noi să spunem nici ”câr” sau ”mâr”.

Desigur, avem impresia că sunt mai răi decât cei mai răi care au făcut același lucru din 1989 încoace. Așa o fi? Poate că eram prea tineri pe atunci și ne durea în fund de politică, nu voiam decât să ne ajungă banii de la primul job ca să mai mergem la un festival sau la mare. Frumoase vremuri. Astăzi, noi plătim toate facturile, inclusiv pe cele ale guvernării, și fiecare leu în plus trebuie să-l rupem de undeva. Nasoale vremuri.

Am protestat și am plâns în stradă, de ciudă și de la gaze, uitându-ne neputincioși la televizor cum Parlamentul și Guvernul au fost transformate în tarlale personale ale unor oameni care nu nimic în comun cu interesul național. O expresie pe care au confiscat-o pentru a-și justifica ieșirile naționaliste, izolaționiste.

Am fost martorii (sau participanții) unui referendum inutil, care a dinamitat opinia publică într-o problemă ce nu are un singur răspuns corect și nu va avea vreodată, ca acum să nu-și mai amintească nimeni de ce au fost cheltuiți milioane de lei din bani publici.

A fost anul în care am atins suta. Ai zice că de când suntem noi, ca țară, nu facem decât să ne luptăm. Cetățenii sunt mereu în război cu propriii conducători, fie că sunt aleși sau se pun singuri pe tron. Este, poate, povara acestei națiuni, condamnarea pe vecie la lipsa de pace.