Peste 100 de tineri, între care mai mulți apropiați ai primarului Robu,...

Peste 100 de tineri, între care mai mulți apropiați ai primarului Robu, vor primi în sfârșit teren gratuit de la municipalitate pentru a-și construi o casă. Când se votează proiectul

1
DISTRIBUIȚI

128 de tineri din Timișoara sunt tot mai aproape să primească un teren gratuit de la municipalitate pentru a-și ridica o casă, după trei ani de blocaje.

Vă reamintim că lista cu tinerii care vor primi o parcelă a fost publicată în martie 2017, doar că trei persoane au dat Primăria Timișoara în judecată, nemulțumite că nu le-a fost atribuit un teren. Astfel, toată procedura a fost blocată de procesele intentate primăriei. La sfârșitul anului trecut, procesele s-au finalizat, iar doi tineri care au dat în judecată primăria pe motiv că nu au primit un teren pentru că au împlinit lista de 35 de ani în momentul repartizării parcelei au câștigat în instanță.

Nicolae Robu a explicat, astăzi, în timpul ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara, că, în urma finalizării proceselor, două persoane care se aflau pe lista inițială nu vor mai primi terenuri gratuite, fiind înlocuite cu cele care au câștigat în instanță. Declarațiile au fost făcute în contextul în care pe anexa la ordinea de zi a fost trecut un proiect de hotărâre cu privire la validarea listei cu cele 128 de terenuri.

„128 de tineri așteaptă să intre în posesia acestor parcele. Au intrat în mod corect, dar s-a ajuns în instanță cu trei plângeri, avem sentințele finale ale instanței și putem să finalizăm această inițiativă. Finalizarea presupune, conform Legii 15/2003, actualizarea listei cu acele parcele, nu s-a făcut nicio modificare, sunt aceleași de la bun început planificat pentru a fi repartizate tinerilor. Se impune încă o aprobare a acestei liste, astfel încât la ședința următoare să aprobăm lista în forma finală și să trecem tehnic la repartizarea parcelelor. (…) Toți cei de pe listă, mai puțin ultimii doi, rămân pe lista finală și vor primi parcele. În locul ultimilor doi vor intra cei care au câștigat în instanță. Trebuie luată în seamă vârsta la moment deliberării, așa a considerat comisia noastră, de aceea pe doi solicitanți i-a exclus, însă instanța de judecată dă altă interpretare”, a afirmat Nicolae Robu.

În discuție a intervenit activistul civic Cristi Brâncovan, pentru a-l întreba pe primarul Robu „de ce nu sunteți transparenți cu această problemă? De ce proiectul nu a fost pus pe site-ul Primăriei Timișoara, nici măcar pe ordinea normală de zi, ci pe o anexă modificată de la două la trei puncte? Ce se urmărește să se ascundă?”.


Nicolae Robu i-a răspuns că „este de trei ani aceeași listă, nu s-a făcut nicio schimbare. Dacă cineva a făcut o modificare în acea listă, atunci merită să meargă direct la anchetă. Am stat pe loc cu această listă de parcele doar pentru că am avut procese privind lista candidaților la parcele, nu a parcelelor”.

Totodată, consilierul local PSD Luminița Țundrea a propus ca proiectul de hotărâre să fie retras și supus la vot în timpul unei ședințe ordinare, nu extraordinare. În final, Nicolae Robu a fost de acord, astfel că proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi.

Astfel, urmează ca proiectul de hotărâre privind validarea listei terenurilor să fie supus votului în următoarea ședință de Consiliu Local Timișoara. Apoi, aleșii locali vor vota, într-o altă ședință, și lista modificată cu tinerii care vor primi un teren, după ce două persoane au câștigat procesele intentate primăriei.

Reamtinim că 47 din cele 128 de parcele au o suprafață de 252 de metri pătrați, iar restul de 276 metri pătrați. Parcelele se află pe strada Ovidiu Balea, fiind în proprietatea municipiului Timișoara și pentru care, potrivit documentației care însoțește proiectul retras de pe ordinea de zi, în prezent nu există revendicări sau litigii nesoluționate pe rol.

Pe lista celor care vor primi o parcelă gratuit de la Primăria Timișoara se află Sanda Greblă și Cătălin Iapă, consilieri personali ai lui Nicolae Robu, fiul șefei Serviciului de Resurse Umane din Primăria Timișoara, precum și fiul unui fost consilier local ALDE, Ilare Bordeașu. Pentru a primi o parcelă pe str. Ovidiu Balea, una dintre condiții pentru tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani a fost să aibă și un depozit bancar de 10.000 de euro.

1 COMENTARIU

  1. cine raspunde de faptul ca in Lege scrie foarte clar faptul ca tinerii trebuie sa aibe pana in 35 de ani LA DATA DEPUNERII CERERII, iar comisia a decis ca trebuie sa aibe pana in 35 de ani la data atribuirii terenurilor…deci cu totul alt sens, provocand astfel o nedreptate dovedita in instanta, si blocand banii celor 130 de familii si planurile de viata ale acestora…nu merita ei dati afara pentru nerespectarea legii???
    Uitati articolul de Lege:
    „De prevederile art. 1 beneficiază, o singură dată, tinerii care, la data depunerii cererii prevăzute la art. 4, au vârsta de până la 35 de ani și îndeplinesc următoarele condiții:” …
    FUNCTIONARI INCOMPETENTI!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.