The Crazy Plumbers: „Dacă îți place o piesă anume și vrei s-o...

The Crazy Plumbers: „Dacă îți place o piesă anume și vrei s-o cânți, pune-ți amprenta ta asupra ei“

0
DISTRIBUIȚI

Singura trupă de psychobilly/rockabilly din România, The Crazy Plumbers a fost înfiinţată în 2012 din iniţiativa lui Levi Tofan, fost chitarist al formaţiei Recycle Bin. La început stilul abordat a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat în psychobilly. Începând din luna ianuarie a anului 2014, formația are o componență stabilă (Levi, Denver și Moha), iar un an mai târziu formația a lansat materialul discografic de debut numit 8 Beers, care cuprinde nouă compoziţii proprii şi trei coveruri psychobilly după Johnny Cash, Elvis Presley şi Nancy Sinatra. Lansarea discului a fost urmată de un turneu naţional, în oraşe ca Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Arad, Baia Mare, Cluj, Targu Mureş, Braşov, Iaşi şi Suceava. În luna februarie a anului 2016, trupa a lansat un videoclip la piesa care dă titlul albumului, filmat în Timișoara. Zilele trecute, formația The Crazy Plumbers a susținut un concert în Capcana, iar după acest eveniment am relizat un interviu cu Levi Tofan, solistul și contrabasistul formației.

– De unde vine numele de The Crazy Plumbers?
– E o istorie frumoasă. Eu personal sunt absolut anti talent. La tehnică. La un moment dat soția mea s-a enervat pentru că în casă curgea un robinet. A spus ceva de genul…«de ce nu m-am măritat cu un instalator». Ne-a plăcut numele ăsta…instalatori. Un prieten de-al meau mi-a zis că dacă m-aș apuca de așa ceva… aș fi un instalator nebun… și așa ne-am ales cu un nume cât se poate de interesant…
– Aveți un singur album editat până acum. De ce se nasc atât de greu piesele noi?
– Noi cântăm din 2012, inițial am fost într-o altă formulă. Cred că răspunsul la întrebarea asta este… suntem niște puturoși. Ne-am mai apucat de vreo două pri să înregistrăm, dar a intervenit… ba una… ba alta… Noi toți avem job-uri și facem asta ca part – time. Dar anul ăsta sigur iese albumul nou, am tras deja tobele…urmează restul…
– Cum vezi scena românescă de psychobilly în special și cea de rock în general?
– Scena românească de psychobilly… nu există. Suntem noi și cam atât. Noi ne-am apucat de genul ăsta de muzică fiindcă l-am importat din Ungaria, unde sunt peste 30 de trupe de acest fel.


Cred că este cerere pentru așa ceva în România. Scena rock românească merge spre bine. Există underground. Prin termenul ăsta înțeleg trupele care pun arta înaintea profitului. Ne întâlnim cu trupe tot mai bune…
– Care sunt influențele voastre și ce părere ai de trupele de cover și cele tribut?
– Johnny Cash este o mare dragoste de-a mea. Din cauza lui m-am apucat de asemenea muzică. Evident că mai sunt și altele. Noi cântăm ceea ce ne place și nu-mi place ideea de cover unu la unu. Au apărut o serie de așa zis trupe de coveruri care copiează unu la unu. Nu înțeleg cum pot face așa ceva. Dacă îți place o piesă anume și vrei s-o cânți, pune-ți amprenta ta asupra ei. Trece-o prin tine. Noi nu cântăm nicio piesă unu la unu. Uneori modificăm și textul. Nu-mi place termenul de cover, prefer să spun prelucrări. Despre tribute-band-uri am o părere proastă. E adevărat că există o piață întreagă, dar eu nu aș putea să fac așa ceva. Degeaba te îmbraci ca cineva și încerci să-l imiți, nu vei fi niciodată ca el. Nu mă duc la asemenea concerte…

– Formația timișoreană Grave For Sale a compus o piesă cu numele de The Crazy Plumbers, iar voi aveți o piesă cu numele lor. Care e povestea?
– Pe scurt, chitaristul nostru Denver e mare fan surf rock. Inițial a incercat să facă și el o trupă de acest fel dar nu a avut cu cine. Ne-am întâlnit cu băieții de la GFS acum patru ani și am fost impresionați de ei. După o săptămână, Denver a venit cu o piesă surf. Așa că am numit-o Grave For Sale, din respect. Între timp am devenit prieteni și recent am aflat că și ei au făcut o piesă cu numele nostru…
– Ce ne poți spune despre noul album The Crazy Plumbers și de unde vă vine inspirația pentru piesele proprii?
– Muzica noastră e de nișă, deci nu ne batem capul să facem piese comerciale, care să fie date pe radio. Inspirația ne vine din viața de zi cu zi, de la tot ce ne înconjoară, de la glumele pe care le facem. De exemplu la piesa „8 beers“ vorbeam de câte beri sunt necesare pentru o seară în care să te îmbeți. Pe Kill The DJ, este vorba despre momentul acela când ai vrea să bei o bere undeva și un individ se joacă la butoane și dă muzica atât de tare încât te ..freacă la creier. Am cântat și la concert câteva piese de pe albumul nou. De exemplu Saturday Night Liver, în care e vorba de ficatul de sâmbătă seara… sau Misery Man Blues, o piesă mai lentă. Pe viitor ne dorim să cântăm cât mai mult în Europa și să avem cât mai multe albume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.