O nouă întrecere a celor mai gustoși cârnați bănățeni. Unde va avea...

O nouă întrecere a celor mai gustoși cârnați bănățeni. Unde va avea loc

0
DISTRIBUIȚI

„Worschkoschtprob” sau „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”, o sărbătoare tradiţională a şvabilor bănăţeni organizată de mulţi ani de redacţia publicaţiei „Banater Zeitung”, va avea loc în acest an, în premieră, la Buziaş, şi va fi găzduită, în 14 februarie, de Hotel Parc din staţiune, după ce ea a avut loc în numeroase alte localităţi din Timiş, Arad şi Caraş-Severin, unde mai trăiesc etnici germani. Sărbătoarea din acest an are un caracter jubiliar, căci se împlineşte jumătate de secol de la prima ei ediţie.

Măcelarii care participă la această competiţie de succes vor prepara cârnaţii de casă după diferite reţete nemţeşti, dar pe lângă aceştia, pot fi aduse şi alte mezeluri preparate în gospodărie.


Dacă se vor aduna cel puţin cinci participanţi care vor aduce asfel de mezeluri, se va organiza o secţiune de concurs separată, la care aceştia vor putea participa. Juriul, alcătuit din redactori ai publicaţiei „Banater Zeitung”, va desemna cei mai buni măcelari şi cei mai buni cârnaţi, îndrăgiţi acum de toţi bănăţenii. La festivalul culinar pot participa atât persoane particulare cât şi firme producătoare de mezeluri, cei care doresc să participe la concurs urmând să prezinte redacţiei mostre de cârnaţi în seara care precede evenimentul sau în ziua în care acesta are loc, cel târziu până la ora 10,30.

Intrarea se va face pe bază de invitaţie, iar cei interesaţi pot contacta organizatorii, la numărul de telefon 0256.498.210 sau la adresa temeswar@adz.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.