Adalbert Steiner a fost printre cei nu mai puţin de opt timişoreni prezenţi în lotul naţionalei la primul Campionat Mondial de fotbal. Desfăşurat în Uruguay, în anul 1930, turneul s-a încheiat însă rapid pentru fundaşul CAT-ului. Fost campion naţional cu Chinezul, acesta a fost accidentat grav în prima repriză a jocului cu Peru (scor 3-1). O nouă fractură suferită mai târziu l-a determinat să-şi încheie definitiv cariera sportivă.
Multe legende s-au ţesut în jurul participării României la prima ediţie a Cupei Mondiale. Un fapt care a reprezentat în sine o mare surpriză pe continent şi nu numai. Căci doar patru naţiuni europene au luat calea Americii de Sud. De la celebra călătorie cu vaporul Conte Verde, în care se spune că Raffinsky (ex-Chinezul şi Ripensia), a fost aproape să sară „ca în Bega” după o minge căzută în ocean. Până la faptul că însuşi Regele Carol al II-lea ar fi făcut selecţia. Momentul Uruguay 1930 va rămâne un punct de referinţă în istoria sportului.
Selecţionerul României era Costel Rădulescu şi lotul de jucători avea doar 15 nume. Dintre aceştia mai bine de jumătate erau originari din Timişoara şi marea majoritate proveneau din vestul ţării, principalul pol fotbalistic la începutul secolului trecut. După decăderea Chinezului, din cauze economice, şi înainte ca „profesionista” Ripensia să fie primită în campionat, o parte din ei s-au „refugiat” la echipele bucureştene mai avute. Timişorenii chemaţi în America de Sud au fost: portarul Samuel Zauber (Maccabi) şi jucătorii de câmp Adalbert Steiner (CA Timişoara), Rudolf Burger (Chinezul), Emerich Vogl (căpitan, Juventus), Nicolae Kovacs (fratele lui Ştefan Kovacs, Banatul), Adalbert Deşu (UDR), Rudolf Wetzer (Juventus) şi Ilie Subășeanu (Olympia Buc.). Kovacs, Burger şi Vogl au fost prezenţi şi în lotul pentru turneul din 1934. Iar primii doi l-au bifat şi pe cel din ‘38!
„I-am cunoscut pe toţi, Lăpuşneanu era bucureştean, Zauber a fost portarul echipei de evrei din Bucureşti. Tata şi Burger erau din Timişoara, Vogl la fel, Eissenbeisser, la fel, evreu de la Cernăuţi. Şi apoi a devenit Feraru. Raffinsky la fel, Nicu Kovacs… Deşu, care iniţital se scria cu «schu» şi era de la Gătaia”, povesteşte Iosif Steiner, fiul lui Adalbert. Fostul internaţional i-a povestit acestuia şi aspecte din lunga călătorie la bordul „Conte Verde”, pe care s-ar fi aflat şi câţiva artişti cunoscuţi ai epocii. Dacă pe ocean durata călătoriei a fost de vreo două săptămâni, pentru români ea a totalizat 65 de zile, incluzând trenul spre Trieste. „Au călătorit împreună cu Belgia şi Franţa. Portarul belgian a făcut şi caricaturi pe vapor şi le aveam… sunt la fratele meu cred”, spune Iosif Steiner.
Visul sud-american, încheiat abrupt
Cunoscut şi ca Steiner II, deoarece fratele său mai mare, Rudolf Steiner, juca şi el fotbal la nivel naţional, Adalbert a fost titular în primul joc al României la CM 1930. Multietnică după întregire, dar fără experienţă mare la nivel internaţional, reprezentativa noastră pornea cu şansa a doua în faţa unei echipa a Perului care era ca şi acasă în Uruguay. De altfel corespondenţa de la faţa locului nota „partizanatul” publicului pentru echipa sud-americană. Montevideo, cunoscut ca oraşul cu cele mai multe stadioane, a găzduit acest meci pe arena „Pocitos”, în faţa a 2.549 de spectatori conform datelor FIFA.
Pentru Adalbert Steiner jocul s-a încheiat înainte de pauză. „Steiner grav rănit”, a fost a doua zi subtitlul la cronica partidei din număr 793 al „Gazetei Sporturilor”. „Victima expansivităţii peruviene a căzut Steiner, a cărui formă extraordinară făcea imposibilă apropierea de poarta românească. La o incursiune respinsă, mijlocaşul stâng al Perului îl loveşte intenţionat şi-i fracturează piciorul (…) Arbitrul de o imparţialitate care a revoltat pe spectatori, elimină din joc pe infractor şi partida continuă cu acelaşi tempo energic”, mai nota sursa citată. Interesant e că în aceeaşi pagină 3 a sursei amintite se vorbea în termeni peiorativi despre proiectul „aventurei profesioniste timişorene” Ripensia, poreclit „Ristensia” în acel articol.
„Aripa stângă de la Peru, Souza, a sărit cu ambele picioare în piciorul lui, din spate. Şi a rămas în aer cu piciorul, deci fractură dublă de tibie şi peroneu… în prima repriză a meciului. A ieşit de pe teren, înlocuiri nu se făceau la vremea respectivă. L-au dus la spital şi acolo a fost o asistentă româncă, la Montevideo…”, rememorează Iosif Steiner din amintirile tatălui. Jocul s-a încheiat cu o victorie neaşteptată a României, scor 3-1, golul 2 fiind înscris, „într-un picior” de Stanciu, şi el lovit, în timp ce N.
Kovacs a închis tabela. Interesant e că fără Steiner în teren, chiar Louis Souza reuşise să egaleze pentru peruani.
Al doilea joc al României la acel turneu avea să fie şi ultimul, căci doar o echipă se califica direct în semifinale din fiecare grupă a câte trei formaţii. Iar adversarul „tricolorilor” a fost gazda Uruguay, care avea să şi fie prima campioană mondială! Cu Steiner pe margine, „în ghips”, colegii săi au încasat patru goluri fără a replica. A fost un joc disputat în alte condiţii faţă de primul. Cu nu mai puţin de 70.022 de spectatori pe un gigantic „Estadio Centenario” nefinisat la timp.
Pentru Steiner II a urmat şi un voiaj mult mai greoi înapoi spre casă. „Ceilalţi mai coborau în diferite porturi, el nu se putea mişca”, a adăugat Iosif Steiner.
Dezamăgit de concetăţeni
Adalbert Steiner a avut o pauză forţată de un an de zile după grava accidentare avută. În 1932, la Belgrad, a suferit o nouă fractură la acelaşi picior, dreptul, conform cărţii „Timişoara – leagănul fotbalului românesc” (Iosif Dudaş). „S-a lăsat de fotbal la 24 de ani neîmpliniţi, Alţii la vârsta asta nici nu ajung în naţională”, subliniază Iosif Steiner. Născut pe 24 ianuarie 1907, Steiner II a jucat la juniorii Unirii Timişoara, apoi la cei ai Chinezului, din 1922. În toamna acelui an şi-a schimbat postul din extremă stângă în cel de fundaş, din nevoia de a acoperi postul. Ultimele trei titluri cucerite de alb-violeţi l-au regăsit printre titulari. Din 1929 a îmbrăcat tricoul celor de la CAT. „După mulţi ani de zile, pe fostul Electrica, unde era stadionul UMT, a mai jucat într-un meci de old boys, prin 1948-49. A făcut întindere, a jucat foarte puţin în prima repriză”, mai spune Iosif Steiner.
Fiul fostului internaţional dezvăluie şi dezamăgirea trăită de tatăl său, după retragere, chiar în oraşul natal. „Nu a mai avut apoi absolut nicio legătură cu fotbalul. A avut, în schimb, un carnet de internaţional, cu acesta am intrat pe gratis pe terenul lui UTA, la Arad, pe terenul lui Ferencvaros, la Budapesta, dar pe terenul Timişoarei, la Poli, nu am intrat. Fiind d*****c cel de la intrare.. A spus: eu aici nu mai vin. Era terenul vechi al lui Poli, Ştiinţa, nu era Dan Păltinişanu… mergeai prin porumb la meciuri. 11 meciuri a jucat la echipa naţională! …Ne uitam la meciuri la televizor, ascultam la radio, dar nu ne-am mai dus pe stadion tocmai din cauza aia”, mărturisteşte Iosif Steiner. Acesta nu găseşte o explicaţie pentru cele întâmplate. Totuşi, nu e exclus ca numele său să nu fi fost pe placul comuniştilor. Mai mulţi fotbalişti au apărut „altfel” în ziare, o formă bolnavă de a promova „românismul”, astfel Vogl a devenit Păsărin, Eissenbeisser era Feraru şi Steiner devenise Piatrescu.
După ce a încheiat-o devreme cu fotbalul, Steiner II a avut îndeletniciri în alte domenii. „A avut un magazin de articole casnice şi fierărie în Iosefin, unde e farmacia… , erau şi tacâmuri, oale, dar şi articole de pescuit… până în 1959. În ‘59 a terminat, a fost singurul comerciant particular atunci, a fost apoi la Electrometal magazioner, şi, mai târziu, ani de zile a lucrat la Guban, la magazia de mase plastice”, povesteşte Iosif Steiner. Adalbert Steiner s-a stins în decembrie 1994, la vârsta de 87 de ani.
O familie sportivă
Fratele mai mare al lui Adalbert, Rudolf (Steiner I), a fost de asemenea multiplu campion cu Chinezul şi internaţional, având cinci selecţii pentru România A. Era cunoscut ca un „half cu o pregătire excelentă”. Iosif Steiner (77 ani), fiul lui Steiner II, a locuit toată viaţa în Timişoara, dar s-a apropiat de fenomen doar ca spectator al timişorenelor Poli, CFR şi UMT. „Am făcut ceva canotaj, dar fratele mai mic, tot Adalbert Steiner îl cheamă, a fost şi arbitru de baschet la categoria A fete. Am avut mai multe meserii. Am făcut prima dată după liceu, o şcoală tehnică sanitară, am făcut un an la Arad şi unul aici. Am făcut şi armata 18 luni pe vremea aceea, apoi facultatea la Universitatea din Timişoara, secţia engleză-română, plus opţional germană”, a conchis Iosif Steiner. Urmaşul „ghinionistului” de la Montevideo i-a fost profesor de engleză şi vecin lui Radu Ienovan, cel care a reînfiinţat în urmă cu şapte ani Ripensia.
