„Dialoguri secrete” cu Ioana Pârvulescu, Smaranda Vultur și Robert Șerban

„Dialoguri secrete” cu Ioana Pârvulescu, Smaranda Vultur și Robert Șerban

0
DISTRIBUIȚI

Librăria Humanitas din Timişoara de pe strada Eugeniu de Savoya (colţ cu strada Augustin Pacha) găzduieşte vineri, 1 martie, de la ora 18.00, o întâlnire cu Ioana Pârvulescu, Smaranda Vultur şi Robert Şerban. Aceştia vor dialoga pe marginea cărţii „Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor”, volum semnat de Ioana Pârvulescu şi ilustrat de Mihail Coşuleţu, care va fi lansat la Timişoara cu acest prilej.

Ioana Pârvulescu consideră că „literatura este locul în care intimitatea se dezvăluie. În această carte cortina se ridică de pe cuvintele spuse în mare taină: scriitorii se roagă (în pagini de jurnal) şi personajele lor se roagă (în ficţiune). Adunate laolaltă, cuvintele cele mai sincere şi mai puternice se transformă într-un teribil spectacol al omenescului, în momente pline de dramatism. Am ales 37 de autori din marea bibliotecă a lumii, de la Homer şi Platon până la Ionesco, Cioran, N. Steinhardt şi Mircea Cărtărescu şi am încercat să-i citesc ca şi cum aş face-o pentru prima dată. Bănuiala mi s-a confirmat: m-au recucerit prin actualitate şi prin câteva detalii care mi s-a părut că schimbă totul. Punctul de pornire este întotdeauna o rugăciune din cărţile lor, iar comentariul liber prin care m-am legat de acestea trece firesc de la literatură la viaţă.

Deşi rugăciunea este un moment liric sau dramatic, cartea a ieşit preponderent epică. Adevărul este că îmi place să povestesc. Fie şi cărţile din bibliotecă, fie şi vieţile bieţilor oameni, vieţile eroicilor oameni care le-au scris. Precum şi, iată, dialogurile lor secrete”.

Terapie de cuplu

Următorul eveniment anunțat de librărie va fi pe 16 martie, de la ora 16.00, când la Humanitas va avea loc o după-amiază dedicată cuplurilor, cu Domnica Petrovai, autoarea cărţii „Iubeşte şi fii iubit(ă): (aproape) totul despre relaţia de cuplu”, apărută anul trecut la editura Humanitas.


Tema discuţiei va fi „Te iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostit(ă) de tine”.

Domnica Petrovai este psihoterapeut cognitiv comportamental şi psiholog clinician cu practică privată, fondatoare a unei şcoli pentru cuplu, iniţiatoarea cursului online adresat cuplurilor, „Pentru noi doi”, şi are o experienţă de peste 20 de ani în psihoterapia şi consilierea familiei şi cuplului. Conduce compania privată „Mind Education Health”, având ca scop bunăstarea emoţională în familie, la şcoală şi la locul de muncă, promovează sănătatea mentală a copilului şi adultului şi e consultant pentru organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în domeniul dezvoltării de servicii specifice de sănătate mentală. Psihoterapeutul mărturiseşte că vede o mulţime de modele proaste, pe stradă, la televizor, pe reţelele de socializare, o mulţime în derivă prinsă în diferite forme de joc superficial, dominat de relaţii toxice şi sfaturi lipsite de conţinut, cu oameni care vor să primească dar nu şi să dea, o lume cu tot mai mulţi oameni singuri. „Am scris dorind să explic că viaţa în doi – oricât de nebănuite ar fi căile ei – are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere şi limite sănătoase. Există etape, fiecare cu farmecul şi miza ei. Ca o relaţie de cuplu să funcţioneze, alfabetul ei trebuie învăţat” este de părere Domnica Petrovai, precizând că modelul vieţii de cuplu rămâne întipărit în mintea şi sufletul copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, pentru tot restul vieţii.

Prof. univ. Mircea Miclea, fondatorul şcolii cognitive în psihologia românească, subliniază că volumul Domnicăi Petrovai „nu este un reţetar. Cei care caută soluţii rapide, nu le vor găsi aici”. Vor găsi însă o serie de sfaturi care le pot fi de folos într-o iubire, în câştigarea încrederii, pentru a face faţă furiei şi multe altele. „Menţinerea iubirii în cuplu necesită efort. Un efort în care începi să te schimbi pe tine înainte de a-l schimba pe celălalt. Dar – şi aceasta e pledoaria autoarei – este un efort care merită”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.