Două mașini au fost distruse în urma unui grav accident petrecut, în această dimineață, în intersecția din apropierea bisericii din Mehala.
Impactul a fost extrem de violent, una dintre mașini având partea din față făcută armonică. O femeie a fost rănită, fiind transportată la spital de o ambulanță SMURD. Vom reveni cu amănunte.
UPDATE Accidentul a fost provocat de un bărbat de 27 ani care circula pe strada Cloșca dinspre strada Gheorghe Lazăr spre Mehala. La intersecție cu Macilor a virat la stânga fără să se asigure și a intrat în mașina condusă de un bărbat de 63 de ani. În urma impactului, pasagera care stătea în dreapta șoferului vinovat a fost rănită.