41 de pisici au fost ținute, ani de zile, la limita supraviețuirii, în întuneric, în beznă, în bucătăria unui apartament. Descoperirea a fost făcută de Poliția Animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București.
Când au intrat în apartamentul din sectorul 6, inspectorii au avut parte de o imagine desprinsă din filmele de groază – ”în cuptor dormeau cinci pisici. În congelator erau alte trei, iar pe bufet vreo 15 se cațărau una peste cealaltă. Colțarul era rupt si murdărit, iar aerul era îmbâcsit de un miros acru, înțepător. La o primă numărătoare au iesit 22 de feline. Unele gestante. La o a doua numărătoare, din colțuri întunecate, au mai aparut vreo 15.
Până la urmă, toate cele 41 de pisici au dat ochii cu salvatorii lor”, se arată în comunicatul polițiștilor locali.
Actiunea de salvare a durat câteva zile. Multe dintre ele nu au putut fi transportate fiindcă au devenit deosebit de agresive. Diagnosticul, după recuperare, a fost același pentru tot lotul: niciun animal nu era castrat. Toate aveau plăgi cutanate, infecții și erau subnutrite.
Proprietarii felinelor au povestit că la început au avut trei pisici. Pentru ca nu le-au castrat, s-au înmulțit necontrolat. Nu au avut bani pentru sterilizare si asa au ajuns să țină în casă aproape patru duzini de pisici.
Cele 41 de pisici au fost preluate de către polițiștii locali și reprezentanții asociației Carpe. Au fost transportate la o clinică veterinară, pentru un prim ajutor. Urmează tratamente îndelungate. Trebuie fie curatate, vaccinate și sterilizate. Apoi, vor fi date spre adopție.
Pentru încălcarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor, proprietarii pisicilor au fost sancționați contravențional cu avertisment, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliția Animalelor urmând a face verificări periodice în locația respectivă pentru a se asigura că acolo nu vor mai fi adăpostite alte pisici.
https://www.facebook.com/politialocalabucuresti/videos/315982052434552/