Maghiarii de la Óperentzia au adus atmosfera festivalului Ozora, cu sunete...

Maghiarii de la Óperentzia au adus atmosfera festivalului Ozora, cu sunete psy trance și chillout la Timișoara FOTO si VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1295120004">

Concertul susținut miercuri seara de către formația maghiară Óperentzia, în Reflektor Venue, a avut toate ingredientele unei petreceri de succes, căci recitalurile trupei din țara vecină reușesc să îmbine într-un mod armonios sunete tribale, etno, trance, dub și multe altele. Formația maghiară care a luat naștere acum 14 ani navighează cât se poate de abil printre sound-uri chillout și psy – trance iar evenimentele susținute de ei creează o energie pozitivă și unică.

Alături de cei doi membri „plini“ ai trupei maghiare, la fața locului s-a aflat și saxofonistul Csobán Sára care a colorat într-un mod cât se poate de ingenios atmosfera concertului din Timișoara, cu incursiuni în improvizații jazzy și etno care se regăsesc din plin în cadrul celui mai recent disc al celor de la Operentzia, care poartă numele de Tribalkan. Nucleul trupei, format din Bánházi Gábor și Domokos Tibor, a reușit să ofere spectatorilor o atmosferă sonoră interesantă care a fost răsplătită cu aplauze prelungite de către public. De-a lungul anilor, formația maghiară a fost invitată să cânte de mai multe ori în cadrul celebrului festival Ozora din Ungaria, iar albumul lor actual a avut parte de o prezentare în cadrul radioului oficial al festivalului. Pe lângă aceste apariții, maghiarii au mai evoluat în cadrul unor festivaluri ca Samsara (Ungaria), Dakini Festival (România) sau Sziget Festival (Ungaria).

„Am cântat pentru prima dată în Timișoara și ne-am bucurat de faptul că am avut parte de un public cald, care ne-a dat energie. Nu avem așteptări deosebite atunci când mergem să cântăm pentru prima oară într-un loc nou, sperăm doar ca muzica noastră să declanșeze o stare de bine în rândul publicului. Cel mai nou disc al nostru, Tribalkan, după cum sugerează și numele său, este inspirat de melodiile și ritmurile balcanice, iar împrejurimile romantice din Zala (n.n. – regiunea maghiară unde se află studioul de înregistrări unde a fost creat discul) au contribuit, de asemenea, la crearea atmosferelor muzicale. Discul este foarte pozitiv, în care fiecare melodie este puțin diferită de cealaltă. Am scos acest album pe pen – drive (n.n. – stick) într-o cutiuță de lemn. Am optat pentru acest format fiindcă în zilele noastre lumea nu prea mai ascultă CD-uri. Ne bucurăm că am avut prilejul să cântăm în premieră la Timișoara și le mulțumim tuturor celor care ne-au onorat cu prezența în această seară“, ne-au declarat membrii formației maghiare după concert. Evenimentul a fost organizat organizat cu spijinul Hangfoglaló Program și Stairway Booking, iar de încălzire și after s-a ocupat ZO.

Foto și video: Bartha Csaba


LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.